Cătălin MIHULEAC

Plin de neastâmpăr la scăfârlie, de parcă ar fi un drac de plod care măsoară numai vreo patru-cinci lungimi pe scara vârstei, mai e şi ministrul ăsta, Funeraru sau cum îl mai cheamă ! O clipă nu şade locului, de înclini să crezi că are zeci de muşte şi de furnici în funduleţ, de unde este alimentat cu nelinişti continue.

Acuma, văd că mintea lui se laudă cu o nouă naştere, care se adaugă ostentativ la cele precedente: el vrea ca, măcar o dată pe săptămână, imnul României să răsune – solemn şi impetuos - în sălile de clasă ale tuturor şcolilor de pe întreg cuprinsul patriei. Din păcate, nu se specifică dacă în interpretarea cântăreţului cu sânge ţigănesc Marcel Pavel, cel care l-a mătrăşit cu ocazia match-ului de futbol romano-franţuzesc.

Nu-s de profesie istoric, dar bănuiesc că o idee similară or fi avut, acum vreo şapte-opt decenii, şi Corneliu Zelea-Codreanu sau A.C. Cuza, cu patriotismul lor de tablă zincată. Desigur, pentru o ţară cu funcţiuni normale, unde cetăţeanul este respectat şi ocrotit, iniţiativa n-ar fi tocmai de lepădat. Dar la noi ? Ce motive ar avea elevul românesc să cânte taman imnul României ? Pentru că, să fim realişti: câţi dintre şcolerii de azi vor fi şi mâine români, ştiut fiind că toţi ne naştem români, dar nu toţi rămânem aşa ?

Statisticile vorbesc convingător. Cei mai mulţi elevi, odată cu părinţii lor, o vor tuli spre zări mai primitoare: Canada, Spania, Marea Britanie, Italia, chiar şi Grecia, acolo unde este criză, dar e altfel de criză, de altă calitate, nu ca asta de la noi, care te dezumanizează, prefăcându-te în fiinţă inferioară, care nu are altă preocupare în afara de aceea de a-şi procura hrana zilnică.

Aşa că, privind optimist spre viitor, îl putem întreba pe ministrul Funeraru: de ce să se cânte în clase imnul României ? Şi dacă se cântă, de ce să nu se cânte în paralel şi alea ale Canadei, Spaniei, Italiei, Greciei sau chiar „God save the queen” al Angliei ?