Gabriel MANȚĂ

Se poate spune că Djokovic l-a bătut iarăşi pe Federer la loviturile de la 11 metri? Că numai în astfel de situaţii am mai întâlnit dramatism la asemenea cote. Fapta în sine, că a pierdut Federer la Djokovic, nu e chiar aşa de mirare, dar destinul fuse crud, prea crud cu elveţianul, din moment ce victoria i s-a scurs printre degete şi printre cele două mingi de meci, exact ca în urmă cu un an! De fier să fii, şi tot te corodezi... A fost 3-3 în decisiv, egalitate perfectă. Federer serveşte impecabil, game alb. Urmează Djokovic şi repede se găseşte sub presiunea unui 0-30. Sigur se scoate cu serviciul, îmi spun, marii campioni mai mereu reuşesc să revină în astfel de situaţii. Numai că pentru Djokovic s-a scris alt tip de scenariu, mai gustat acolo, peste Atlantic. Face o dublă greşeală şi apoi trendul continuă, break la zero pentru Federer! Elveţianul serveşte pentru meci şi ajunge rapid la 40-15, adică două mingi de meci. Deci un bilanţ al punctelor de 11-1 în favoarea sa de la acel 3-3 luat ca reper. Ce s-a putut întâmpla de aici încolo, cum de a fost posibilă o astfel de întorsătură?! Pentru a adânci paradoxul, trebuie spus că la ambele mingi de meci Federer a servit cu primul serviciu! Şi-atunci? Mai mult decât teama de succes (!) a lui Federer, de reînvăţare a succesului, cheia a fost la Djokovic. Era o situaţie grea, care şi pe Atlas l-ar fi încovoiat, dar sârbul a scos-o la capăt magistral. Bravând, putem spune că a trecut prin altele şi mai grele, doar, copil fiind, a suportat şi bombardamente cu altfel de rachete în Belgradul natal. Mai întâi, cu ochii închişi parcă, a lovit năpraznic cu dreapta în ceea ce a fost cel mai frumos retur al meciului. Apoi, îndreptându-se spre a primi în careul celălalt, cu braţele ridicate în lateral şi clătinând din cap cu subînţeles, a provocat publicul să-l aplaude şi pe el. Ştiu că-l iubiţi pe Roger mai mult, e doar cel mai bun din toate timpurile –  părea a le spune – dar nu fiţi zgârciţi cu aplauzele, hai să ne bucurăm împreună de lovitura asta! Şi publicul a reacţionat superb, ovaţionându-l. Aşa că Djokovic a primit cu zâmbetul pe buze următoarea minge de meci. De data asta, pe lângă faptul că i-a intrat din nou primul serviciu, Federer a adăugat şi un element tactic suplimentar. A servit la corp, ceea ce reducea la minimum riscul unui nou retur de orgoliu al sârbului. Chiar aşa s-a şi întâmplat, Nole a scos greu, „la teu”, Roger a venit lansat, cu dreapta, mingea avea înălţime bună, dar... a ciupit banda, a trecut dincolo, însă prea în lateral. Aut! Mai departe nu mai am puterea şi nici spaţiul să povestesc, doar constat amar că este primul an fără trofeu de mare şlem pentru Federer, din 2003 încoace.