Cătălin MIHULEAC

Tinerii semianalfabeţi emişi puhoaie de facultăţile ţării, unele dintre ele cu mari ifose, care apoi ajung să lucreze în presă sau în publicitate, spun că „se aniversează n ani”. Nu-i corect, fiindcă aniversarea vine logic de la ani. Nu poţi aniversa luni sau zile. Corect e să spui doar că „are loc a n-a aniversare”.

Mă rog... Astăzi, la Iaşi, în prezenţa ambasadorului USA, are loc a 70-a aniversare a pogromului care a avut loc aici, în 1941. Astăzi, din cei 50.000 de evrei (jumătate din populaţia oraşului de atunci), comunitatea evreiască a Iaşiului abia mai numără 300-400 de suflete. Conform indicatorilor economici, întreaga regiune este considerată una dintre cele mai sărace ale Uniunii Europene. Evreii au plecat, Moldova s-a scufundat în sărăcie. Poate că este o simplă coincidenţă, poate că nu este.

Am fost surprins să aflu că melodia imnului de stat al Israelului – tulburătorul „Hatikva”, în traducere „Speranţa” – este legată şi ea de această regiune. Adaptarea muzicală îi aparţine lui Samuel Cohen, un evreu emigrat de copil în Palestina. Desigur, se ştie că tema imnului „Hatikva” a circulat în folclorul mai multor popoare, fiind prezentă şi în poemul simfonic „Vltava”, al cehului Smetana. Dar Samuel Cohen – fiind născut în Moldova noastră – a recunoscut deschis că prelucrarea semnată de el s-a făcut după cântecul popular românesc „Carul cu boi”.

În afară de Cohen, de aici au pornit spre lumea întreagă mari artişti evrei: scriitori, muzicieni, dirijori, pictori, sculptori, actori, regizori şi scenarişti. Ei au îmbogăţit frumuseţea lumii cu operele lor nepieritoare. Şi tot aici au sălăşluit şi savanţi, care aveau să-şi câştige renumele înnobilând zestrea ştiinţifică mondială. Îi amintim, în mare viteză, doar pe pictorul Arnold Max, poetul şi filozoful Benjamin Fondane, jurnalistul Brunea-Fox, prozatorii H. Bonciu şi Tristan Tzara, alături de oamenii de ştiinţă Ioan Gottlieb, Hugo Rosman, Adolf Haimovici sau Alfred Braier, tatăl fostei realizatoare de televiziune Vanda Condurache.

Acum câţiva ani, preşedintele de atunci al Franţei şi-a prezentat scuze poporului evreu, recunoscând că toate crimele naziştilor n-ar fi fost posibile, fără complicitatea poliţiei franceze. Poate o va face şi al nostru, dacă se va trezi din mahmureală.

Ceea ce admir cel mai tare la evrei este că a-i ajuta şi a-i propulsa pe cei dotaţi cu calităţi deosebite este o poruncă sfântă. La majoritatea creştinilor, celor dotaţi li se dă de obicei în cap, ca să se facă loc pilelor. Cum altfel să ajungă fata lu’ Băse în buricul Europei?