Cătălin MIHULEAC

După ce, cu ani buni în urmă, fusese dovedită implicarea fabricii de crime „Mafia” în lumea filmului şi în distribuirea Oscarurilor, mă aşteptam ca publicul să privească mai cu reticenţă decernarea acestor premii mondiale, al căror rol ţine mai curând de marketing, decât de performanţele artistice în sine. În marile producţii cinematografice, fabrica de crime îşi plasa oamenii aflaţi sub oblăduire, lucru care nici nu trebuie să ne mire, fiindcă unde apărea mult bănet, hop şi Mafia dintr-un boschet, cu pistoalele gata să prepare un „fresh” din gloanţe proaspete.

Se mai cunoaşte azi că toată gaşca aia mişto de starlete – în frunte cu Ava Gardner, considerată în anii 40 drept cea mai frumoasă femeie de pe faţa Pământului - ca şi când un juriu competent ar fi trecut în revistă tot muieretul de pe planetă şi s-ar fi oprit la ea – primea în paralel roluri principale în paturile marilor mafioţi. Dacă duducuţele nu acceptau, se puteau linge pe bot de filme, dar ele erau departe de a se arăta deranjate de mâinile decorate cu sânge care le deschideau sutienele, considerându-i pe mafioţi nişte tipi foarte sexy, cu mitralierele lor, cu automobilele lor, cu trandafirii lor roşii de la butonieră şi cu crimele lor excitante. 

Oricine cunoaşte toate aceste lucruri nu se arată mirat că, în cursul anilor, o grămadă de filme stupide şi de actori pe măsură au fost răsplătiţi cu statuetele respective. Cineva face jocurile, iar prostimea, lipsită de discernământ, înghite momeala.

Anul acesta însă, am fost uluit când am aflat că marile premii au fost confiscate de „Discursul regelui”. Acest film – pe care doar cine nu a luptat cu un complex de inferioritate în viaţa lui nu îl înţelege – nu conţine nimic din E-urile Hollywood-ului de azi. Nici o limbă scăpată în gura vreunei bunăciuni de către vreun Colin Farrel, nici o ţâţă goală, nici un schimb de gloanţe, nici un pumn în gură, nici o urmărire cu automobile.

E povestea, dramatică şi umană, a unui rege, care a dus războaie lungi cu cel mai teribil şi neaşteptat inamic: bâlbâiala. E un film frumos, neaşteptat de frumos, iar asta o spune un republican convins.