Cătălin MIHULEAC

Chiar şi când hazul autorului e suficient să umple un butoi, el conţine obligatoriu câţiva stropi de-amar, ca în schiţa Viaţa e minunată!, în fapt un decalog adresat celor păscuţi metodic de ghinion. Ca să-i dezrobească de gândurile negre, doctorul Cehov le prescrie un tratament cu şocuri. ”Când îţi intră un ghimpe în deget, bucură-te că n-a fost în ochi... Bucură-te că nu eşti nici trichină, nici porc, nici măgar, nici ursul pe care-l plimbă ţiganii.” Deja pacientul simte primele furnicături de optimism. Categoric, orice rău îşi are mai răul, şi, apreciind asta cum se cuvine, viaţa devine „o continuă încântare”.

„Dacă te doare un dinte, jubilează că nu te dor toţi. Când eşti dus la poliţie, ţopăie de bucurie că nu eşti dus la ocnă.” Nimic nu este fără leac, chiar când nevasta te face proprietar de coarne: „dacă te-a trădat nevasta, bucură-te că te-a trădat pe tine, şi n-a trădat patria.” Asta consolare!

Cât de sentimental poate fi Cehov se vădeşte în câteva povestiri care -asemeni unor tirbuşoane - îţi trag inima din piept. În Durere, un birjar îşi aşteaptă clienţii în ceea ce se poate numi o străbunică a unei staţii de taxiuri. E iarnă şi-aşa cum ninge, iepuşoara lui acoperită de nea „aduce cu un căluţ de turtă dulce, din cei de o copeică bucata.” Apar muşteriii taxiului-birjă, care cer să-i repeadă ba-ntr-o parte, ba în alta. Iar amărâtul birjar încearcă să le spună ce-i apasă sufletul, căci are şi el o durere: i-a murit de câteva zile feciorul. Ce tânăr era, ce mândru! Dar muşteriii nu-l ascultă: fiecare e cu aia a mă-sii, tot omul şi le ştie pe-ale lui, iar bietul birjar simte că nu mai poate fereca durerea înăuntrul său. „Trebuie să-i povestească cuiva tot, cu socoteală şi pe îndelete.”

Uşor de zis, dar cine să-l asculte? Ajuns acasă, birjarul găseşte totuşi un confesor. În grajd, iepuşoara lui credincioasă ronţăie fân, iar bătrânul îi ţine de urât, luând-o la coarda sentimentală: „Să zicem c-ai avea tu un mânz... Şi să zicem că, aşa deodată, mânzişorul s-ar prăpădi... Nu-i aşa că ţi s-ar rupe inima?” Nimeni nu ştie să asculte mai bine ca un cal. Nimeni nu ştie să asculte mai bine jalea unui birjar decât iepuşoara din ham, partenera sa profesională. De aceea, stăpânul „se înfierbântă şi începe să i le povestească pe toate de-a fir-a-păr.”

Proza cehoviană, apărută aproape în totalitate în gazetele timpului său, s-ar cuveni să însemne lectură obligatorie pentru ziarişti. Reguli pentru scriitorii începători reprezintă de fapt un credo al lui Cehov, un ansamblu de 16 sfaturi - unele băşcălioase, altele sobre - de la care un condeier de gazetă n-ar trebui să se abată. Ca o încurajare de început, Cehov constată că „nu există slut care să nu-şi găsească perechea şi nu există bazaconie care să nu-şi găsească cititorul ei”, dar e cu totul serios când îi recomandă oricărui scârţa-scârţa pe hârtie: „fereşte-te de temele prea des tratate”. Remarcabile sunt îndemnurile privitoare la concizia scrisului: „nu te lăcomi la numărul de rânduri”.

Cehov e, în cele din urmă, numele unei staţiuni balneo-climaterice. În timpul curei întremătoare de aici, pacientului îi apare în coşul pieptului un ou cât o bobiţă, din care se zămisleşte o păsăruică purtând aripi iniţial mici, crescând repede mari, tot mai mari, cât cele de condor. Forţând cu lejeritate gratiile coastelor, pasărea îşi câştigă dreptul de a zbura, străbătând apoi distanţe de întinderea unei stepe.