Cătălin MIHULEAC

Integrarea europeană a ţărişoarei noastre a adus cu ea decăderi la care nimeni nu se aştepta. Una dintre ele este cea a whisky-ului, până mai ieri băutura care se bucura de cea mai mare stimă, în grila alcoolizată de valori a românilor.

Nu oricine îşi permitea să se răsfeţe cu această grozavă licoare adusă de prin codrii scoţieni, astfel că puţinii săi consumatori permanenţi se puteau constitui într-un club elitist dintre cele mai selecte. Dar şi consumatorii ocazionali erau nişte personalităţi, chiar dacă duceau paharul la gură când şi când, uneori din an în paşti. Ca în multe alte privinţe, preţul făcea diferenţa. Cine bea whisky, acela însemna că se înălţa ca un zepelin atât în ochii săi, cât şi ai opiniei publice.

Ţin minte, acum câţiva ani, când un miliardar m-a chemat la el în bârlog, să-mi propună o prestare de activitate în folosul său, cu o remuneraţie mulţumitoare pentru mine. Cât timp am discutat condiţiile contractului nostru, el s-a adăpat sistematic dintr-o butelcă de „Jack Daniel’s”, mie postându-mi în faţă o sticloanţă nu foarte îndepărtată de tescovina învelită în ziar. N-am strâmbat deloc din nas: asta era diferenţa socială dintre noi, şi ea trebuia respectată, la fel ca o regulă de prioritate în circulaţie, de pildă. La fiecare sorbitură, miliardarul plescăia astral de plăcere, dar nu plescăia oricum, ci – trebuie să mă credeţi – cu un uşor accent scoţian. De fapt, şi era îmbrăcat într-un halat de casă în carouri, asemănător unui kilt scoţian, care îi lăsa varicele şi abundenţa părului de pe picioare la îndemâna admiraţiei mele.

Astăzi însă, integrarea continentală a şters taxele de la băuturile de import, whisky-ul fiind dat şi el jos de pe tron. Până mai ieri, arar găseai în raft o sticlă care să preţăluiască sub 100 Ron; iar acum te-mpiedici în magazine de „Teacher’s” ori de „Ballantine’s”, la preţ de 40-50 Ron, ba şi mai jos. Ce s-o mai lungim: whisky-ul e o băutură oarecare, iar dacă ai nevoie de o pilă pe undeva şi te prezinţă cu „Johnnie Walker” în rol de unguent, rişti să strici totul şi să pleci cu coada între picioare. Pe cuvânt că mai mult spor poţi avea cu ţuica noastră tradiţională, din prună ardelenească, din pară sau din măr.

Când următorul miliardar mă va chema la nişte negocieri, fac prinsoare că se va servi în faţa mea dintr-o sticlă de ţuică maramureşeană de prune, iar mie îmi va lăsa la îndemână una obişnuită, de whisky.

Asta va fi diferenţa socială dintre noi. Noua diferenţă socială.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Încă o instituţie importantă dă faliment.

Comentarii