Cătălin MIHULEAC

Mă distrează foarte tare când văd prin presă imagini idilice ale vieţii culturale din România, unde artiştii sunt prezentaţi ca nişte fiinţe astrale de-o mare puritate, desprinse cu totul de banalitatea celor lumeşti. În realitate, lumea artistică e la fel de coruptă şi murdară ca restul sectoarelor din România: fonduri financiare împărţite clientelar, funcţii de conducere căpătate pe criterii politice, nepotism, favorizarea infractorilor culturali etc.

Pe de altă parte, nu trebuie să credem că pila artistică, bunăoară, e o sculă de uz practic ce-şi trăieşte abia acum gloria, graţie unor mânuitori versaţi de dată recentă. Nu-i nici pe departe aşa: pila în artă are o istorie mai impresionantă chiar decât ţeapa neînfricatului voievod Vlad. Pe acest pământ spălat de sângele şi cerneala străbunilor, pilele au trudit mereu în trei schimburi, fără ca zimţii să li se tocească măcar cu un milimetru. Şi, ca să nu par că vorbesc şi eu ca proasta-n târg, o să dau un exemplu major.

Din pricina viciului meu de-a scotoci prin hârţoage, am descoperit nu demult o scrisoare interbelică trimisă de Sadoveanu lui Caton Theodorian, membru al consiliului de lectură al Teatrului Naţional din Bucureşti. Cu mâna lui, Sadoveanu – supranumit, cum tot elevul ştie, „Ceahlăul literaturii române” – monta o pilă cam de neam prost unui cuconet, la care nu-i greu de dedus ce interes avea, fiindcă ceahlăul era nu numai ceahlău, ci şi un buhai comunal neadormit.

„Stimate prietene” – îşi începea ceahlăul misiva. „Doamna Teodorescu, care vine la dumneata cu aceste rânduri, a fost actriţă la teatrul din Iaşi. A stat până acum, când soţul ei, ofiţer, e permutat la Bucureşti. Nevoită a-şi urma după lege bărbatul, crede că ar putea să-şi găsească un loc la teatrul din Bucureşti. Cred că merită să fie sprijinită. Te vei încredinţa singur. Şi-aş scrie cuvinte calde despre ea, dacă nu mi-ar fi rudă. Te rog s-o sprijini. Ştiu că poţi să faci să intre în teatru, deci fă ca să intre. Pune-ţi tot interesul în asta, gândeşte-te că faci o plăcere unui bun şi statornic prieten.”

Ştiţi ce mă seacă, mai mult şi mai mult? Că, după ce compunea astfel de bileţele impregnate cu parfum libidinos, ceahlăul Sadoveanu se retrăgea în birou, pentru a slăvi, în opere nemuritoare, virtuţile neamului românesc, printre care, normal, se numără şi cinstea fără de prihană.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pilosul Sadoveanu.

Comentarii