Cătălin MIHULEAC

Despre mineriada din 13-15 iunie 1990, Departamentul de Stat al USA declara oficial, la timpul respectiv: „Acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi de guvernul său, din ultimele zile, au lovit în inima democraţiei române.” Ceea ce s-a petrecut atunci, în Bucureştiul însângerat, nu a stârnit nici minima înţelegere a agenţiei sovietice de presă TASS, care nota: „Recentele evenimente au fost, poate, tipul cel mai negativ de confruntare post-electorală care subminează reputaţia României în lume, indiferent cine este de blamat pentru asta.”

Tinerii jurnalişti ai ţării n-au prins efectiv acele vremuri, fiindcă aveau doar puţini anişori, şi bravo lor că nu le-au prins. Iar ceea ce văd ei azi la televizor, prin filmuleţele documentare difuzate pe tema mineriadelor, îi mişcă la fel de tare ca o peliculă despre invazia trupelor aliate în Normandia, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu Tom Hanks în rolul principal.

Dacă ar fi trăit acele vremuri, când minerii căsăpeau pe oricine le cădea în raza bâtei, strigând neverosimila, sălbateca lozincă „Moarte intelectualilor!”, tinerii jurnalişti ai ţării nu l-ar mai confunda pe Miron Cozma cu şepcosul Che Guevara, învelit ca un ştrudel în pagini revoluţionare. Dacă ar fi trăit acele vremuri, când ortacii convocau conducerea Combinatului Poligrafic Bucureşti pentru a ordona (da, pentru a ordona!) interzicerea ziarului „România liberă”, care într-adevăr n-a mai apărut în intervalul 15-18 iunie, tinerii jurnalişti ai ţării nu l-ar mai sorbi din ochi pe Miron Cozma.

Ci l-ar vedea exact aşa cum este: un personaj bun cel mult ca ilustraţie pe o carpetă de pus pe perete. Un kitsch pe două picioare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Miron Cozma nu e Che Guevara.

Comentarii