Mircea Radu IACOBAN

Dacă cititorul n-a ostenit să tot afle, în această rubrică, glosări pe tema contestării lui Eminescu, aş încerca să-i înfăţişez câteva mostre din textele canonicului Al. Grama de la Blaj, fără îndoială, cel mai vehement şi, totodată, cel mai stupid antemergător al curentului care, sub pretextul re-lecturii moderne şi dezinhibate, ne propune imaginea „cadavrului din debara” în locul unei obiective şi echilibrate reevaluări totdeauna necesare. Mă tem că ăsta-i unul dintre marile defecte ale românilor: lipsa echilibrului, eterna tendinţă de a smulge căruţa din glodurile şanţului stâng, spre a o prăvăli cu voluptate în şanţul celălalt. Demersul lui Grama a fost rejectat şi-n epocă, şi mai târziu; unanima condamnare nu-l lipseşte de interes, fiind, în felul său, deschizător de drum, dar mai ales pentru unghiul de abordare care-l singularizează: Eminescu este literalmente înfierat în numele... moralei creştine!

Şi cum toţi am auzit de isprava lui Grama, dar mai nimeni nu i-a citit frazele greoaie şi inepte, socot că prezintă interes un „florilegiu” din cugetările trogloditului profesor de religie. Mai întâi, portretul-cadru: Eminescu nu-i decât „un aventurier care nicicând n-a făcut un studiu serios şi sistematic, care, corupt şi stricat în suflet şi-n inimă încă din tinereţe, era deja blazat şi ostenit de lume, şi pentru aceea, lipsit de orice idealism, care, gol de alte simţiri nobile, nu numai a căutat, ci şi a practicat erotismul animalic, până când, lovit de săgeţile lui chiar în obositul creer, mintea i s-a dus în Nirvana lui Schopenhauer, eară trupul i s-a mai târâit câţiva ani, până când, în floarea vieţii, s-a dus şi el tot acolo...” Poetul n-ar fi altceva decât un... cârciumar ce otrăveşte naţia: „ne tânguim atât împotriva crâşmarilor care ruinează poporul nostru de rând. Nu zicem, totuşi, un cuvânt în contra crâşmarilor acelora literari din sânul nostru, care vând mai cu seamă tinerimii noastre alcoholul literar, mai rău şi mai periculos ca alcoholul.” Aceeaşi tinerime greşeşte amarnic îndeletnicindu-se „cu cetirea lui Eminescu, în detrimentul dezvoltării ei intelectuale, estetice şi morale.” Pudicul canonic de la Blaj este de-a dreptul oripilat de licenţiozitatea... „Luceafărului”: „Călin (...) vede o fată durmind după un perete de „ţesătură de păingin”.

Atâta nu-i destul poetului nostru, ci mai spune cum fetei îi e desprinsă haina, cum „i s-arată trupul alb în goliciunea-i, curăţia ei de fată” şi cum fetei „de-a vârstei ei căldură fragii sânilor  se coc” . Nici atâta nu-i este destul, ci mai spune tinerimii cum Călin rumpe pânza şi apoi vede „a frumuseţii haruri goale”. Simţul de pudoare nu ne lasă a continua şi a mai spune scenele următoare (...) Te cuprind fiorii când cugetăm la aceea că chiar şi fecioare române citesc poeziile aceste. Unde mai este aşa ceva în Europa?” Sunt sigur că, de-ar citi romanele „moderne” colcăind de pornografie pură, gen „Pizdeţ”, Grama ar trece  grabnic la mahomedanism, dacă nu cumva, vorba lui, mintea i s-ar bejeni „în Nirvana lui Schopenhauer”.

Concluzia canonicului: „Eminescu a dus o viaţă destrăbălată şi a murit în balamuc în urma morburilor câştigate prin punerea în pracsă a idealurilor acelora pre care le cânta în poeziile sale.” Fără îndoială că nu se pot relaţiona în nici un chip aberaţiile lui Grama cu contestările mai mult sau mai puţin docte de azi. Răzbat, însă, şi sonuri cunoscute, deşi mai altfel formulate. De pildă: „Tinerimea noastră, ameţită şi îmbătată de atâtea laude grămădite pe capul lui Eminescu”... Ori: „Aşa ruşinos ca jugul lui Eminescu n-a fost nici unul, căci în acelea ne-au înjugat străinii, în al lui Eminescu ne-au înjugat, însă, românii... (am relocat noi toate virgulele presărate brambura în citatele din Grama).

Ce ar mai fi de zis? Cred că nimic.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Grama.

Comentarii