Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Azi fac una nefăcută: cedez cea mai mare parte a spaţiului acestei rubrici pentru a semnala un articol neaşteptat de sincer, ce încearcă să explice starea poeziei astăzi, respectiv, hiatusul ivit între poet şi publicul cititor, în curs de cronică adâncire. Contribuţia este cu atât mai demnă de interes cu cât o datorăm unui talentat reprezentant al generaţiei tinere (scrie proză şi teatru), printre puţinii care au curajul să comenteze deschis, fără parti-pris-uri, o realitate pe cât de tristă, pe atât de adevărată: se publică poezie (inclusiv pseudo-poezie) în cantităţi impresionante şi se citeşte din ce în ce mai puţină.
De regulă, este arătat cu degetul, ca principal vinovat, lectorul prea puţin avizat, incapabil să ţină pasul cu noile modalităţi de expresie proprii poeziei moderne. Au şi poeţii partea lor de vinovăţie – îşi propune să ne convingă articolul apărut într-un cotidian judeţean şi, chiar dacă opiniile sunt expuse prea frust, chiar cu anume brutalitate, în esenţă avem de a face cu un punct de vedere demn de luat în considerare, pentru întâia oară atât de limpede exprimat, cu o vehemenţă ce nu poate ascunde stropul de mâhnire prelins printre rânduri. Numele autorului: Călin Ciobotari. Pasajele sunt reproduse cu permisiunea autorului:
„Este o mare enigmă pentru mine ce se întâmplă cu poezia timpurilor noastre. Cu poezia, pentru că în privinţa poeţilor, lucrurile sunt mai clare: poeţii se îmbată, poeţii îşi pun chipurile prin tramvaie (la Iaşi, n.n.), nu de alta, dar să vadă şi prostimea cum arată un poet, poeţii participă la diverse evenimente cu iz de cumetrie lirică, la diverse Festivaluri internaţionale de Cucuri şi Bărbi, poeţii se premiază între ei, poeţii se publică reciproc prin reviste într-un soi de masturbatorie iluzie a propriei lor vizibilităţi naţionale (...)
La Iaşi, pe poeţii adevăraţi îi numeri pe degetele unei mâini, pentru că mulţi, confundând înşiruirea fadă a unor vorbe din fondul de cuvinte al limbii române, au impresia că şi-au cîştigat dreptul de a-şi zice poeţi. Iar cum adevărul, în forma lui cea mai avantajoasă, este adevărul-convenţie, dacă un grup de indivizi convine reciproc asupra statutului de poet, atunci totul e în regulă.
Rămâne însă, cum spuneam, drama poeziei adevărate care, iată, nu mai binevoieşte a bântui, ca înainte, structura fiinţei omului contemporan. Cetăţenii patriei se chinuiesc, se străduiesc până la screamăt să producă minunate conjuncţii lirice, însă, în afară de – caz fericit – constructe paradoxale şi ghiduşii terminologice, nu prea le mai iese nimic. Mi se pare că democraţia nu prieşte poeziei (!! – n.n.) şi spun asta gândindu-mă la halucinanta efervescenţă, la remarcabilele experienţe poetice ale anilor 80. Mi se mai pare că, astăzi, nu se mai poate trăi poetic; se mimează, eventual, această trăire, se disimulează; poezia astăzi se face, nu mai survine, se fabrică şi nu mai are alura aceea demiurgică. Nu pot fi depăşite anumite şabloane, nu se mai poate evada din diverse paradigme-temniţă, pare că s-a intrat într-un blocaj fundamental. Se experimentează, se caută în dreapta şi-n stânga, se dă sfoară în ţară după noi formule, noi tehnici, dar totul e în zadar. Între poezie şi poet a început a se isca un hău primejdioas, în care, după toate semnele timpului (...) cădea-va poezia şi nu poetul. Căci, poetul, acţionar în gaşcă la bursa metaforei, găseşte proptele la colegii de turmă şi se caţără pe obişnuitele sfori spre ceea ce el consideră lumina. În fapt, impostură şi diletantism. Poezia e obosită şi traumatizată de violurile la care a fost supusă. Ar avea nevoie de o pauză, de un fel de tăcere, asemenea solului pe care nu-l cultivi o vreme, tocmai pentru a-i da posibilitatea să-şi revină. ”
P.S.
Într-un e-mail, sunt mustrat pentru că scriu despre cărţi ce nu de găsesc în librării – în cazul de faţă, ar fi vorba de excelentul volum de memorialistică „UMBRE”, de Aurel Leon. Adaug informaţia lipsă, obţinută de la Editură: cartea poate fi comandată telefonic la nr. 0332414711.
(17 iun 2008, 13:21:19