Mircea Radu IACOBAN

Cine să mai scrie şi cine să mai citească, azi, pasteluri-reportaj? „Verzi sunt dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor tale...” sună, la început de veac XXI, de-a dreptul hazliu. Până şi în „Cartea Oltului”, ori în „Ţări de piatră, de foc şi de pământ” descoperi prea multe vocative şi bombasticisme  bogziene spre a mai reîntâlni emoţia ce şiroia acum şapte decenii.

De regulă, lectura „omului recent” sare peste descrierile de natură – dacă s-o mai încumeta scriitorul să le aşeze în pagină – mai demnă de interes devenind calitatea asfaltului decât registrul nuanţelor proaspete de verde cald şi crud şi pur. De la bun început aşezându-mă sub semnul desuetudinii, cutez, totuşi, o „repede ochire” dintr-o margine în cealaltă a orizontului moldav, urmărind mai degrabă norii, crestele, florile, ploaia, curcubeul, decât prea lumeştile frământări (electorale) întâlnite la tot pasul. Răsuflarea muntelui prinde să se simtă şi capătă adevărată solemnitate de-ndată ce-ncepe defilarea brazilor seculari vestind Mănăstirea Neamţ. Concertul clopotelor e cu totul unic nu numai în Moldova, şi aşa cum Iorga spunea că orice român este dator să vadă Iaşul, cu egală îndreptăţire s-ar putea îndemna drumeţul să asculte, barem odată în viaţă, clopotele marii mănăstiri. Te înalţă şi te curăţă de gânduri rele.

Din pricina lucrărilor de restaurare probabil, a dispărut minunăţia plantelor agăţătoare ce dădea căldură pietrei seculare: zidurile par, acum, austere şi morocănoase. În cimitir, la osuar, grămezile de cranii din sec. XVIII-XIX, parcă-s ilustraţie la postulatul lui Democrit: „Lumea e-o scenă, viaţa un act; ai venit, ai văzut, ai plecat.” De mulţi ani a dispărut ţeasta frumoasei grecoaice Calypso, a cărei poveste nutrită din intrigă şi mister s-a tot şoptit aici, în împărăţia morţilor, până când un nesăbuit a sfeterisit craniul grecoaicei, ucigând-o a doua oară, când i-a amuţit legenda...

Nici la Mănăstirea Sihăstrie nu-i ştiuta revărsare de corole şi petale, fiindcă încă nu-i anotimpul daliilor; atunci, văzută de sus, curtea mănăstirii e-o tapiserie cu hore de chipuri şi flori. La mormântul lui Cleopa, o mulţime tăcută – oameni simpli, feţe aspre, mâini muncite – cinsteşte, cu lumânări în mână, amintirea unui învăţător pe care, unii, poate l-au cunoscut şi i-au urmat sfaturile cândva... Coborâm serpentinele pe la Petru Vodă şi ajungem la coada lacului Bicaz, unde nici acum, după ani de azile, nu-s terminate reparaţiile la viaduct! De la Broşteni, o tăiem peste Puzdre. Împărăţia liniştii. Grosul turiştilor încă n-a descoperit traseul. Zăpadă, alături de ciuboţica cucului. În vale, se despletesc merii înfloriţi – şi-mi amintesc versurile unei poete de prin Humor: „Primăvara a-mbrăcat / Broderia gerului / Prinsă-n coama mărului / La-nţărcatul mielului...” După o curbă oarecare intrăm brusc în nori, apoi ajungem deasupra. Peste câteva sute de metri, din nou sub nori: aici, plouă. Iar urcăm: soare, curcubeu. Am numărat pe puţin 11 nuanţe de verde, de la cel sobru, închis, mohorât (molizii cu creştetu-n cer) la gălbuiul mugurilor acestei primăveri, plus sumedenia de tonuri intermediare date de frunza proaspătă a arinilor, de palma podbalului încă necolbăit, de panaşul ferigilor, de mugurii firavi ai smeurişului. După un popas în ambianţa deschisă şi primitoare de la „Lucreţia”, urcăm obcinele spre Ciumârna, locul în care poţi propti scara-n cer, ca, de acolo, să ai cum cerceta frământarea crestelor părând acum a se naşte şi orândui, la ceasul facerii lumii. Din păcate, un idiot ne-a făcut ţăndări popasul de linişte de la „Palmă”, dând la maximum bumba-bumba în boxele jeep-ului cu număr de Bucureşti...

Deşi sezonul e abia început, la Suceviţa se vorbeşte mai mult nemţeşte şi englezeşte. Acuş-acuş începe marea năvală, inclusiv cea autohtonă, când braniştea dintre Secu şi Sihăstrie va fi literalmente sufocată de corturi, maşini şi grătare cu mititei. Prin alte ţări există reguli, utilităţi, amenajări, sancţiuni, patrule. La noi, mii de oameni sunt lăsaţi absolut de capul lor, să se spele şi să-şi facă nevoile în acelaşi pârâu potopit de gunoaie... Pretutindeni, duminică fiind, am trecut pe lîngă încrâncenate adunări electorale, am primit fluturaşi, ne-au zâmbit din poze foşti şi viitori primari, am auzit crâmpeie de discursuri – toate aflându-se într-un vizavi totuşi discutabil cu spectacolul înfrăţirii grâului şi înfloririi castanilor. Drept pentru care mi-am amintit spusele lui Marc Aureliu despre mama natură: „Din tine purced toate, în tine sunt toate, în tine se reîntorc toate...”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Asta e Moldova mea!.

Comentarii