Mircea Radu IACOBAN

Când nu ştiu ori nu înţeleg ceva, întreb, caut, răscolesc biblioteca, trudesc pe internet şi, până la urmă, o descurc. Ceea ce nu înseamnă că nu rămân şi „zone gri”, în care persistă nelămuriri, incertitudini şi jumătăţi de răspunsuri.

N-aş putea afirma vreodată că am înţeles până la capăt mobilul şi mecanismul elaborării „Declaraţiei de la Budapesta” din iunie 1989, semnată, între alţii, de Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea), Mihnea Berindei, Dinu Zamfirescu, Vladimir Tismăneanu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Sanda Stolojan ş.m.a. Din partea ungară, un buchet la fel de impozant de semnături, din care nu lipseşte aceea a viitorului ministru de externe, Geza Jeszensky. Textul s-a transmis la BBC şi la Europa Liberă cu titlul „Apel către românii din România” şi sugera ideea că românii şi maghiarii s-ar fi format în aceeaşi arie geografică, iar Transilvania ar reprezenta „un spaţiu de complementaritate” care, pare-se, reclamă autonomie faţă de statul român.

Cum textul complet şi exact al „Declaraţiei” nu l-am putut afla nicăieri, avansez, ca simplă supoziţie, opinia că teza autonomistă explicită reprezintă contribuţia comentatorilor dintr-o „anumită parte” a presei române.

Oricum, chiar şi astăzi poate fi adresată semnatarilor întrebarea „ce-i mâna pe ei în luptă?” Declaraţia s-a dorit un bobârnac la adresa naţionalistului Ceauşescu, căruia, în iunie 1989, nimeni nu-i întrevedea sfârşitul de la Târgovişte şi nici nu se întrezărea, atunci „spiritualizarea” graniţelor în UE? Semnatarii îşi propuneau să salveze de malnutriţie şi oprimare doar o parte a românilor? Să fi fost încă o încercare de tip Valev, prin care se iniţia o fractură economică şi socială, urmând ca Transilvania să devină un fel de periferie a Ungariei? Un adevărat act de trădare naţională, cum se afirmă în presa electronică? Un simplu manifest iredentist, coafat în ţinută terminologică europeană? De ce l-or fi iniţiat şi semnat românaşii noştri, inclusiv regele Mihai, ce nu poate fi bănuit că ar dori repetarea experienţei triste a lui Carol II, chiar dacă cedarea Transilvaniei n-ar mai rezulta dintr-un diktat, ci în urma unui proces paşnic?

Nu-s sigur că-n textul „Declaraţiei” este utilizat direct şi deschis termenul „autonomie”, dar e cât se poate de clar că acel concept al „spaţiului de complementaritate” nu-i decât un eufemism şi evoluţia prezumată de iniţiatori ar conduce la o anexare economico-financiară, urmată de fireşti consecinţe administrative. Şi, evident, în cele din urmă, la unirea de facto a maghiarilor între graniţele existente înainte de Trianon. Tot „şpilul” aflându-se în încărcătura de sens a termenului „complementaritate”. Dicţionarul spune că ar însemna „însuşirea de a prezenta un caracter complementar, de a fi alcătuit din părţi complementare”. În limbajul europenizat al cancelariilor, dar nu numai acolo, termenul se utilizează în exces: biserica şi ştiinţa se află în relaţie de complementaritate, aceeaşi este relaţia dintre medic şi pacient, între Hong Kong şi partea continentală a Chinei, între recolta de fân şi efectul aditivilor furajeri... Complementaritatea ar fi opusă similarităţii, iar în domeniul ştiinţei, teoriile complementare s-ar susţine reciproc, rămânând, însă, incompatibile... Încurcate-s căile terminologiei, mai ales când este utilizată pentru a înceţoşa, în loc să lumineze!

Au trecut 19 ani. Mă-ntreb de ce oare, în tot acest lung răstimp, doamna Combes nu şi-a propus să cerceteze şi eventuala complementaritate dintre români şi basarabeni, mult mai pregnantă decât aceea dintre români şi unguri. Ciudatul demers din 1989, din orice unghi l-ai examina, rămâne înţepenit între greu explicabil şi inexplicabil. Era necesar şi util atunci României? Nici vorbă! Comunistă sau nu, ţara rămâne ţară şi numai bieţii noştri kominternişti şi-au permis să ceară amputări teritoriale. Ca să vezi unde se întâlnesc marile spirite!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mister!.

Comentarii