Mircea Radu IACOBAN

Presa anunţă jaful secolului: la Zürich au fost furate, duminica trecută, patru tablouri ce constituiau fala Muzeului – pânze semnate de de Monet, Degas, van Gogh şi Cezanne. Valoarea totală a pagubei, în estimarea specialiştilor, trece de 112 milioane euro, aşa că se poate vorbi despre cel mai mare furt european de opere de artă! Nu s-a mai lucrat cu scenarii subtile, trucuri psihologice de anihilat paznicii, sofisticării electronice: simplu, brutal, gangstereşte, câţiva bărbaţi înarmaţi au pătruns în Muzeu cu puţină vreme înainte ca soneria să anunţe ora închiderii, au obligat personalul instituţiei să se întindă la podea, şi-au luat marfa... din cui şi duşi au fost! Geaba au urlat alarmele, geaba a ajuns Poliţia în numai 6 minute, jaful profesionist de mână forte a fost dus cu succes până la capătul capătului. Întrebarea ce ne-o punem cu toţii se referă la viitoarea soartă a celor patru pânze. A le vinde altui muzeu, chiar şi pe un dolar, imposibil. A le ţine ascunse câţiva ani, vreme în care, cu siguranţă, li se va dubla preţul, pare plauzibil, dar, în final, tot vor trebui plasate undeva. Unde? Nu rămâne decât colecţionarul particular (se pare, comanditarul furtului) capabil să se bucure ultra-egoist de unul singur, clătindu-şi voluptuos ochii cu concreteţea unei imagini pe care doar el poate „s-o pipăie şi să urle, este!”  Numai a lui! A rulat, de mult, un film cu astfel de subiect: un bogătaş achiziţiona doar pentru sine marile celebrităţi ale momentului, inclusiv fotbalişti faimoşi, pentru a-i ţine într-un soi de insectar domestic, feriţi de ochii lumii şi transformaţi în piese de muzeu cu unic vizitator... Interesant este că valoarea operei de artă creşte spectaculos începând din clipa imediat următoare jafului. După ce Gioconda, furată de la Louvre, a fost găsită într-un han elveţian oarecare, s-a schimbat până şi întreg destinul hotelului: a fost imediat re-botezat „La Gioconda”, căpătând faimă şi căutare. De altfel, picturile celebre sunt produsul ce-şi sporeşte clipă de clipă valoarea, luând-o, ca ritm al creşterii, cu mult înaintea tranzacţiilor imobiliare, speculaţiilor la bursă, dobânzilor bancare. La începutul veacului XX, Octav Mirbeau a cumpărat tabloul lui van Gogh „Irises” cu 300 de dolari. Acum, valorează aproape 100.000.000! Iar estimările ajung la sume incredibile: la licitaţia din 2006, portretul Adelei „Bloch-Bauer II”, de Gustav Klimt, s-a vândut cu 75 milioane dolari, iar „Adela Bloch-Bauer I”, cu 135 de milioane! Recordul îl deţine, în clipa de faţă, o pictură pe lemn realizată în 1948 de americanul W. Kooning („Woman III” – 137,5 milioane), fiind urmat de van Gogh („Portretul dr.Gachet”, 82,5 milioane), Renoir („Bal la Montmartre”, 78,1 milioane), Picasso („Băiat cu pipă”, 113 milioane la o evaluare recentă şi „Dora Maar cu pisică”, 97 milioane). Revenind la jaful de la Zürich şi la întrebarea privind soarta pânzelor furate, este de menţionat că achiziţionarea (inclusiv prin furt) de tablouri faimoase pentru bucuria propriilor ochi se practică. Nu se ştie nici acum unde-i „Balul...” lui Renoir; doar se bănuieşte c-ar fi piesă într-o colecţie privată închisă din Suedia. Nici de „Portretul dr. Gachet” nu se mai ştie nimic; n-a fost furat, ci cumpărat şi... a dispărut în vreun fichet. Unul dintre proprietarii lui vremelnici a şocat presa anunţându-şi intenţia de a cere ca, la moartea sa, să fie incinerat odată cu pânza lui van Gogh! Astfel se privatizează abuziv dreptul la bucuria publică: totul, numai pentru tine. Aşa că, în şirul homo faber, homo sapiens, homo oeconomicos, homo melior, homo collectivitus, homo civicus, homo aestheticus, homo religiosus  este musai să înserăm şi specia homo egoistus.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Picturi furate.

Comentarii