Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Joi, 1 februarie 2024. O zi frumoasă de iarnă și o „Preumblare la munți”, cum ar spune Vasile Alecsandri, tocmai în „Țara de Sus”, în Suceava, vechea Cetate de scaun a Moldovei.
Aici, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava, a avut loc un eveniment de înaltă ținută culturală, prilejuit de lansarea cărții „Destine fracturate”, a scriitorului câmpulungean Vasile Aioanei, apărută în decembrie 2023, la Editura „Junimea” din Iași.
Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Societății Scriitorilor Bucovineni, al cărei președinte este domnul prof. dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, moderatorul activităților derulate, iar deschiderea s-a făcut de către custodele prestigiosului lăcaș de cultură, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava, domnul manager dr. Gabriel Cărăbuș. Atmosfera emoțională potrivită unui eveniment cultural a debutat prin interpretarea la flaut de către talentatul muzician Puiu Crețu a „Rapsodiei române”, monumentala creație a lui George Enescu, după care a urmat prezentarea distinșilor invitați, în ordinea stabilită pentru prezentarea alocuțiunilor: doamna Simona Modreanu, prof. univ. dr., director al Editurii ieșene „Junimea”; domnul Florin Cântic, prof. dr., istoric şi scriitor, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi; doamna Cella Negoiescu, prof. univ., pictor, scriitor și critic literar; doamna Mihaela Grădinariu, prof. dr., scriitor, critic şi cronicar literar; dra Luminița Reveica Țăran, prof. dr., scriitor; doamna Elena Mândru, președinte al Societății Scriitorilor Fără Frontiere.
În alocuțiunea sa, domnul Alexandru Ovidiu Vintilă evidențiază nu numai participarea consecventă a scriitorului Vasile Aioanei la activitățile culturale bogate, desfășurate în societățile și cenaclurile literare din zona Bucovinei, ci salută şi apariția celei de-a patra cărți. Referindu-se la „Destine fracturate”, remarcă prezența a două teme universale din perspectivă feminină: iubirea și familia. După explicarea semnificației titlului „Destine fracturate”, Ovidiu Vintilă remarcă, în esență, arta scriitorului Vasile Aioanei de a contura prin cele trei personaje: Eleonora, Elisabeta și Evelina, modelul final al femeii puternice, care își va recăpăta echilibrul și va rupe lanțul nefericirii, sfidându-și, astfel, destinul.
În cuvântul său, Simona Modreanu își exprimă bucuria de a fi din nou prezentă la Suceava, în rândul scriitorilor bucovineni. După câteva detalii referitoare la titlul cărții, care sugerează un gen de psihologie inversă, reiterează o calitate a stilului colonelului Vasile Aioanei prezentă și în acest roman de tip feminist, și anume realismul, cu tendințe spre naturalismul lui Zola, evidențiat nu numai prin cazuistica familiară autorului datorată profesiei sale de investigator, ci și prin stilul cazon, fără înflorituri calofile. Discursul narativ al scriitorului evidențiază simțul suspansului, care provoacă întrebări și obligă lectorul să urmărească firul epic, fără sincope temporale.
Criticul literar, scriitorul și istoricul ieșean Florin Cântic mărturisește că se consideră unul dintre „nașii literari” ai acestui volum, statut explicabil și datorită prieteniei ce caracterizează relația dumnealui cu scriitorul Vasile Aioanei. Consideră că această carte ar încheia o primă etapă a scrisului distinsului autor, și anume etapa cristalizării scriitorului din perspectiva „profesionalismului”, cu referire la anii ’50, ’70, 2000! Numitorul comun al cărților scrise până acum de protagonistul evenimentului de față, în opinia sa, ar fi: perspectiva om-personaj-destin individual și istoric. Dincolo de analiza psihologică, remarcă abilitatea autorului câmpulungean de a fi un „creator de lume” și „țesător de intrigă și situații”, într-un „trecut care pare că nu mai trece”. Convingerea criticului literar este că Vasile Aioanei își va schimba stilul, într-o a doua etapă a activității sale literare, spre „o scriitură de adâncire și spre scrutarea societății din punct de vedere istoric”.
În debutul discursului Cellei Negoiescu, autoarea prefeței cărții „Destine fracturate” și a unei recenzii de ținută academică relaționează cu publicul, pe care îl provoacă la un periplu imaginar prin literatura română și universală, clasică și actuală, invitându-l să reflecteze la semnificațiile poemului „Către Galateea” creat de Nichita Stănescu. Ideea centrală a acestei arte poetice de tip neomodernist evidențiază concepția lirică a poetului despre creație și iubire, prin inversarea relației artist-operă, în sensul că opera este cea care consacră, adică „naște” artistul. Legenda care îl inspiră pe poet se referă la sculptorul Pygmalion, care s-a îndrăgostit de propria creație, şi pe care a numit-o Galateea, încât zeița Afrodita i-a dat viață și aceasta a devenit soția artistului. În viziunea lui Nichita Stănescu, creația și dragostea se îmbină într-o formulă inedită. Galateea, ca simbol al vieții, este invocată de autor pentru eliberarea și așezarea în timp a artistului, în scopul împlinirii prin cunoaștere, astfel că ruga poetului se îndreaptă spre propria creație, de la care așteaptă cu nerăbdare „nașterea” ca artist, așa cum și el îi dăruise viață. Referindu-se la cartea a cărei prefață o realizează, autoarea sintetizează în spiritul crezului artistic al poetului: „fără nici un dram de exagerare, Vasile Aioanei se distinge ca un scriitor de cotă înaltă, având vocație artistică și fibră în genă, un om care, ghidându-și întreaga viață după principii bine statuate și respectate cu fermitate, fuge de derizoriu, de artificial, reușind să asigure unitatea acțiunii, găsind punți de acces între destinele personajelor sale, nu puține la număr.”
În alocuțiunea sa, Mihaela Grădinariu realizează un adevărat „laudatio” cu referire la succesele Editurii „Junimea” și la competențele manageriale ale doamnei Simona Modreanu și face referire la activitățile culturale în care se implică, între altele, Grupul vocal bărbătesc „Flori de măr” din comuna Râșca. Își continuă intervenția realizând în cuvinte laudative profilul scriitorului Vasile Aioanei, care se bucură de aprecieri din partea cercurilor literare sucevene, dând dovadă de o rară modestie și un uimitor bun-simț, ca un truditor onest al literelor. Este de părere că „Destine fracturate” are toate ingredientele unei cărți de succes, iar „cuvântul împielițat” sub condeiul său va căpăta o strălucire progresivă.
Luminița Reveica Țăran încheie șirul alocuțiunilor înscrise în program. Distinsa profesor doctor de limba și literatura română consideră că această carte se adresează tuturor cititorilor, iar cele trei personaje feminine, „cele trei E” reprezintă trei „destine împăienjenite” care, dincolo de traume, vor depăși statutul de victime, făurindu-și propriul destin. De aceea, scriitorul Vasile Aioanei a ales și acest epitet sugestiv: „fracturat” având conotația de tămăduire prin cuvânt și faptă. O caracteristică aparte, evidențiată de opinentă, se referă la implicarea cititorului nu numai emoțional, ci și efectiv în demersul narativ, în paradigma principiului „opera aperta” („operă deschisă”) aparținând scriitorului și teoreticianului italian Umberto Eco. Acest principiu presupune, în hermeneutica modernă, că o operă de valoare este deschisă multiplelor înțelegeri și interpretări din partea cititorului avizat.
Așa cum e și firesc, intervenția finală i-a aparținut scriitorului Vasile Aioanei, autorul a patru volume și al multor alte creații în versuri, în proză scurtă sau articole susținute cu prilejul unor evenimente culturale, multe apărute în publicații prestigioase, care a mărturisit că dorința și crezul său artistic nu se abat de la principiul originalității și al autenticității. Și prin „Destine fracturate”, chiar dacă în unele opinii se formulează ideea că nu respectă întru totul regulile de construire romanescă, intenția sa a fost „să mă legitimez încă o dată ca prozator şi să-mi merit locul în Societatea Scriitorilor Bucovineni”, dorind, încercând și reușind să fie, ca de fiecare dată, original și autentic, fiindcă originalitatea operei dă valoare unui prozator. În acest sens, se explică și „încăpățânarea” sa stilistică - în sensul bun al cuvântului - de a nu accepta intervenții pe text: „[...] şi-aceasta chiar dacă mi-au fost aduse unele observaţii invocate şi aici, precum că stilul meu este unul ex abrupto, că are influenţă cazonă, de anchetator ş.a., nu am acceptat intervenţii pe text, am ţinut ca frazarea să rămână cea pe care am compus-o eu, pentru ca în carte să mă pot regăsi [...].”
Emoționantă și persuasivă este confidența sa auctorială din care se distinge nu dorința de a realiza pastișe, pentru a plăcea și a se înscrie într-un curent en vogue, ci își reiterează cu sinceritate credința că „scrisul oricărui prozator nu poate fi decât o prelungire a personalităţii lui, a concepţiei şi experienţei sale de viaţă, culturii pe care o are şi a interacţiunii cu oamenii pe care îi este dat să-i întâlnească în viaţă, pentru că, aşa cum spunea cineva, suntem cu toţii rezultatul a ceea ce întâlnim în viaţă. De aceea, majoritatea scrierilor mele sunt rezultatul interacţiunii cu oamenii pe care i-am întâlnit, aşa cum este şi această carte, care are la bază o poveste de viaţă ce mi-a fost relatată de o persoană dragă mie şi care este prezentă aici... Pentru că nu scriu şi nu vreau să scriu oricum!”
Finalul aserțiunii evidențiază intenția sa lăudabilă, cu impact psihologic asupra receptorilor pe care îi provoacă la reflecție și la optimism: „Vreau să surprind şi să dezvălui cititorului lumea secretă a sentimentelor şi resentimentelor personajelor mele, să arăt, cum este cazul soţilor Casian şi Domnica Şelaru, care dorindu-şi binele pentru sine, adâncesc răul pentru ceilalţi. Vreau să port lectorul dincolo de cotidian, într-o lume care să-l captiveze şi să nu poată lăsa cartea din mână. Și mai vreau să-i spun cititorului că viaţa trebuie iubită şi pentru dezamăgirile ei, aşa cum au făcut-o personajele mele principale din această carte, Eleonora şi Elisabeta, destine fracturate, care s-au prins la loc şi au mers mai departe [...].”
Momentul folcloric susținut de solista Lenuța Rusu a impresionat prin interpretarea unui cântec originar din această zonă, iar Elena Mândru a destins atmosfera prin epigramele originale, ce l-au vizat direct pe scriitorul câmpulungean Vasile Aioanei.
Au urmat câteva scurte intervenții din public: Maica Stareță Stavroforă Gabriela, prof. dr., scriitoare și membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, managerul Bibliotecii municipale Câmpulung Moldovenesc, prof. dr. Nicoleta Bogoş, membri ai unor cenacluri și cercuri literare, precum Cenaclul literar „Țara de Sus”, „Nectarie”, „Nicolae Labiș”, președintele Cenaclului „Asociația Prietenilor Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, prof. Vasile Adăscăliței, colegi și prieteni din asociațiile rezerviștilor MAI Suceava și Câmpulung Moldovenesc, conduse de gen. mr. (r) Vasile Moțoc și col. (r) Vasile Vargan, de la care autorul Vasile Aioanei a primit placheta meritorie, pentru articole de proză poliţistă publicate în ultimii ani în antologiile de proză poliţistă ale Centrului Cultural MAI.
Un regal pentru suflet, dăruit din inimă, cu sinceritate și emoție de scriitorul Vasile Aioanei, într-o zi frumoasă de iarnă, petrecută în Suceava, pe plaiul de dor al frumoasei Bucovine...
Prof. Maria Apetroaiei, redactor-şef al Revistei Moldova Literară din Iaşi
