OVAŢIONÂND-O PE OANA PELLEA

Găsindu-ne instantaneu în Yaffo, loc plin de capricii şi surprize, admiram împreună cu Sara  soţia mea, pot spune tot ce se putea vedea pe unde treceam, încăntându-ne cu privirile curioase tot ce zăream. Mai ales că în jur erau atâtea de văzut. Şi credeţi-mă că în Yaffo ai ce vedea, mai ales în aşa zisa partea veche.

Era o adevărată zi călduroasă specifică iernilor israiliene. Pe cer se zăreau nouri trecători şi soarele Mediteranei vroia să dispară. Se apropia chiar înserarea, iar vântul parcă prindea o putere şi mai mare. Totuşi privind străzile prin care treceam destingeam o adevărată reverie şi animaţie, iar beţia noastră de atâta frumuseţe, nu ne dădea voie să nu ne gândim după aceste clipe vii acumulate de simţurile noastre…

Aşa se face că fără vrerea noastră ne-am trezit în faţa Teatrului “Nalaga’at” situat într-un loc feeric a portului Yaffo. Surpriză mare. Sala teatrului găzduia Festivalul Internaţional “TEATRONETTO”. Inţelegându-ne doar din priviri, eram deja în faţa unei case de bilete. Tocmai în seara respectivă marea noastra “simpatie”, cunoscuta artistă OANA PELLEA, făcea capul de afiş a unei piese de mare gust şi de zile mari...

Cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) din Tel-Aviv, România era prezentă cu monodrama “VOCEA UMANĂ” de Jean Cocteau, piesa interpretată de simpatia noastră, mult talentata OANA PELLEA, admirată de noi în toate distribuţiile ei din treatru şi film. Piesa scrisă în 1927, jucată pentru prima dată în 1930 la “Comedia Franceză”, momentan spectacolul se joacă la Teatrul “Metropolis” din Bucureşti. Nu sunt cronicar de film sau teatru. Nu vreau să fiu subiectiv dat faptului că interpreta este preferata noastră, dar sinceritatea mea nu se poate exprima prin cuvinte când actriţa, în speţă Oana Pellea stând pe un scaun sau simplu sprijinită de perete sau, în alte momente şi jocuri ale scenei, unde ea cu mare credibilitate şi a aranjamentului regizoarei Sanda Manu, toate la un loc sau, luând numai jocul ochilor şi a privirilor ei combinate cu adevăratele scene de nostalgie realizate la cel mai mare nivel posibil, ele nu se pot exprima în cuvinte chiar de un cronicar de specialitate.

Toate acestea având şi o supra-titrare în engleză şi ebraicăcorespunzătoare i-a a dus piesei şi Oanei Pellea aprecierile de rigoare şi aplauzele la scenădeschisă, dar şi faptul; căeste îngrozitor ca tu săauzi tot, iar pe tine sănu te audănimeni…

Ca fapt divers, poate legat de sfârşitul ultimei mele fraze, amintesc că Teatrul “Nalaga’at” aparţine unui Centru cu acelaş nume, fiind alcătuit dintr-o companie compusă din membrii surzi şi orbi. Ei fiind remarcaţi prin prezentarea spectacolului, “ Nu numai cu pâine” atât în Israel dar şi în lumea largă.

de Iosef-Ioju Haimovici