Mircea Radu IACOBAN

Drept să spun, mă aşteptam la un mai vibrant răsunet românesc al „Dicţionarului Enciclopedic Mihai Eminescu” datorat acad. Mihai Cimpoi. Adevărat, cartea a fost publicată la Editura „Gunivas” din Chişinău – cum ar veni, în altă ţară, ceea ce ar presupune din start un acces mai dificil pentru cititorii interesaţi din România. Aparent aşa-i, numai că, prin strădania autorului, care şi-a lansat neobosit cartea pretutindeni, de la Suceava la Alba Iulia, de la Iaşi la Turnu Severin (şi cu precădere la marile târguri de carte, începând cu Gaudeamus 2012, deşi încă nu se tipărise ediţia definitivă), vestea apariţiei lucrării unice în spaţiul spiritual românesc n-a încetat să se răspândească, să intereseze şi să trezească ecouri însoţitoare ale fireştilor solicitări de achiziţionare. Drept pentru care au apărut adrese de internet ce ofereau „Dicţionarul” şi pare-se că, ici-colo, au fost şi librării care l-au oferit. N-avem, din păcate, un sistem naţional de difuzare a cărţii, pentru înfiinţarea căruia ar pleda cât se poate de convingător chiar „Dicţionarul Enciclopedic Eminescu”, o carte ce s-ar cuveni să onoreze vitrina oricărei librării „de la Nistru pân-la Tisa”.

Şi fiindcă am amintit de Gaudeamus 2012: lansarea dicţionarului a fost onorată de cuvântul rostit de fostul preşedinte Emil Constantinescu. Reputatul politician a ţinut să aducă un respectuos omagiu scriitorului ca instituţie naţională şi „Preşedintelui Eminescu” (formula o datorăm lui Marin Sorescu), exponent de geniu al unei spiritualităţi demne de stima veacului. Lecţie politică: una spui, alta faci: preşedintele Constantinescu este cel care s-a grăbit să-i decoreze cu Medalia Eminescu... taman pe detractorii ce-l declarau pe poet (în „Dilema”) nul şi neavenit! Sigur, un preşedinte semnează liste – ceea ce nu-l exonerează de răspundere pentru comiterea gestului în sine, care s-a adăugat cortegiului de agresiuni ce l-au determinat pe acelaşi Sorescu să afirme, premonitoriu, că Eminescu trebuie apărat înainte de toate... de români!

Revenind la dicţionarul lui Mihai Cimpoi, op monumental, de aproape 600 de pagini extrem de dense: a fost elaborat sub egida Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi de cercetători ai Centrului Academic Internaţional „Eminescu” din Chişinău. Şi cum nimeni nu poate prezenta o carte mai bine decât autorul însuşi, iată un fragment din cuvântul lui Mihai Cimpoi la festivităţile de la Botoşani: „Lucrarea conţine 1.000 de pagini (n.n.: de manuscris) în care prezint publicistica, poezia, dramaturgia, proza, un portret-sinteză, o analiză a poetului Eminescu sub aspect tipologic, dat fiind că poetul aparţine atât clasicismului, cât şi romantismului, barocului şi simbolismului; apoi, despre receptarea naţională şi universală, urmată de o prezentare a tuturor eminescologilor din lume care au scris lucrări fundamentale (respectiv, 108) şi de o listă a personalităţilor care i-au marcat lui Eminescu formaţia intelectuală. Dicţionarul îl mai prezintă pe Eminescu în traduceri, filatelie, numismatică, artele plastice, în muzică”. Sunt analizate „cele 1.400 de articole de publicistică şi cele 16.000 de pagini care constituie caietele facsimilate şi, 38, editate. Este o premieră în spaţiul românesc (...) şi amintesc că în lume există un singur dicţionar de autor: cel consacrat lui Shakespeare şi editat în SUA.”

O uimitoare capacitate de sinteză, întemeiată pe lecturi „cu creionul în mână” întinse pe durata mai multor decenii, oferă nu numai apropierea de ceea ce numim exhaustiv în cercetare, ci şi garanţia unei viziuni echilibrate, ferită de acute polemice – deşi simţim că, uneori, în pofida impunerii unui sever „sine ira et studio”, tentaţia ripostei există şi-i programatic reprimată. Fiecare dintre cele nouă capitole aduce sinteza unei teme, la care se adaugă bibliografia fastidioasă şi indicele de nume aşijderea: o carte temeinică, pe care Eugen Simion o consideră „proiect important”: „Intelectualul român lucrează, de regulă, cu fragmente, se pregăteşte cu mare agitaţie pentru cursa de o sută de metri şi, de multe ori, se plictiseşte înainte de a începe. Rareori se aventurează în cursele de fond, acelea cer tărie de caracter, răbdare, antrenament feroce şi, evident, vocaţia marilor construcţii.”

E-o carte (ce încununează o operă) demnă de orice mare premiu naţional ori internaţional, de la cel al Academiei Române la cel al Academiei Suediei. Nobel, adică.