Spectacol

Concert de flaut, violă și harpă, pe scena Universității „Ștefan cel Mare”

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va organiza joi, 23 aprilie 2015, la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, un concert-eveniment într-o formulă inedită – flaut, violă și harpă – Matei Ioachimescu (flaut), Sándor Antal (violă), Tina Žerdin (harpă).
Potrivit organizatorilor, „este o ocazie unică pentru public de a face cunoștință cu trei instrumente extraordinare și muzica lor plină de culori, într-un program dinamic, atractiv și de interacțiune, în cadrul căruia se integrează caracterul educațional al evenimentului, prin parteneriatele cu diferite instituții de învățământ din țară. Profitând de mobilitatea acestor instrumente, ciclul «Culorile sunetelor» își propune să prezinte spectacole atât pe scene consacrate, cât și în locuri neconvenționale, în orașe unde muzica clasică ajunge mai greu, așa încât melomanii de pretutindeni să aibă acces la muzica de înaltă calitate”.
Din program: Jacques Ibert – Interludiu, Johann Joachim Quantz – Fantezie pentru flaut solo, Max Reger – Suita pentru violă solo, Carlos Salzedo – Cântecul nopții pentru harpă, Claude Debussy – Sonata pentru flaut, violă și harpă, Arnold Bax – Trio elegiac, Jacques Ibert – Entr’acte, Henryk Wieniawsky – Capriciu pentru violă și harpă, Johann Sebastian Bach – 3 Invențiuni la doua voci (pentru flaut și violă), Astor Piazzolla – „Oblivion” pentru flaut violă și harpă, Béla Bartók – Dansurile românești pentru flaut, violă și harpă.
Prețul unui bilet la spectacol este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Biletele se pot achiziționa între orele 10:00 – 16:00, la camera 101, din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, sau la intrarea în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, înaintea spectacolului. Informații și rezervări la telefonul: 0753 595 452.

Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

Peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari, din opt țări, vor participa la parada cu făclii, în prima zi a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”