Narcis SIRETEANU

Snobismul românilor din “elita” naţională începe să o cârmească hotărât spre aspectele clinice acum, când ne aflăm în plină tensiune româno-rusă, iar în urechi simţim o presiune adusă de rumorile de război care ne accelerează bolile de nervi şi cardiovasculare. Când Putin ăla fiorosul ne ameninţă printre buzele sale subţiri ca hârtia igienică, îngheaţă sângele în instalaţia oricărui român normal la cap.

Degeaba ne tot asigură americanii să stăm cuminţi că ne păzesc ei. Ar fi o imaturitate să îi credem. Unde au fost americanii, în cei 50 de ani cât am stat striviţi de cizma rusă cu cele mai puturoase obiele din lume? Ştiu americanii cum arată focul şi pârjolul rusesc? Ştiu femeile lor cum e să te violeze o sută de nespălaţi de ăştia? Doar evreii americanii proveniţi din Rusia cunosc toate aceste umilinţe, din experienţa lor din timpul pogromurilor puse în operă în timpul ţarismului.

Şi în situaţia de faţă, ce fac inconştienţii noştri snobi care nu mai pot de bine? Invită, pentru a nu ştiu câta oară în ultima vreme, să ne cânte un cor pe scenele Bucureştiului. N-ar fi chiar rău, pentru că muzica ajută la calmare, dar despre ce cor este vorba?

Ei, aici este aici: despre Corul Armatei Roşii. A fost în ultima vreme de câteva ori, mai vine şi-n toamnă. De ce este chemat acest ansamblu? Deoarece cântă frumos. Lăi-lăi-lăi! Katiuşa, Suliko şi alte capodopere. Frumos tare mai cântă. Şi-i păcat să-i ascultăm doar pe disc. În concert, live, altfel sună notele bolşevice.

Ce ne vor mai suna în urechi notele live bolşevice, dacă intră ăştia peste noi! Ohoho, ce acompaniament de şenile! Ce-o să ne mai usture fundul!

Este revoltător cât de repede ne-am uitat istoria!

Nu-s un superstiţios de ăla care să stuchească în sân la tăt pasul. Dar cred în semne. Iar dragostea noastră pentru muzica oferită live tocmai de corul Armeţii Roşii e un semn cât se poate de nefast.