Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au intervenit sâmbătă noapte la un incendiu anunțat înainte de a izbucni. S-a întâmplat la Mitocu Dragomirnei, unde un bărbat în vârstă de 47 de ani a băut zdravăn alături de un amic. În jurul orei 23.00, i-a cerut telefonul prietenului de pahar și a sunat la 112, unde a povestit că urmează să-și dea foc la propria casă.
Chiar dacă părea doar o glumă proastă, pompierii au trimis la fața locului două autospeciale. S-a dovedit o decizie cât se poate de inspirată, și asta pentru că bărbatul a pus în practică amenințarea și și-a incendiat casa de locuit.
„La sosirea autospecialelor ISU, incendiul se manifesta în interiorul imobilului ce aparține apelantului, respectiv în holul și în dormitorul locuinței, existând pericolul de propagare la întreaga casă. În incendiu au fost distruse bunuri personale din interiorul imobilului, respectiv haine în valoare de aproximativ 500 lei. Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat cu flacără deschisă, nefiind puse în pericol alte imobile apropiere”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Pentru lichidarea flăcărilor pompierii au muncit aproape două ore, salvând în mare parte bunurile. În paralel, la locul incendiului au ajuns și polițiștii, care l-au luat pe sus pe proprietar și l-au internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni.