Narcis SIRETEANU

În câteva rânduri, am amintit în cadrul acestei rubrici despre una dintre cele mai mari afaceri negre din România: pariurile legate de meciurile de fotbal trucate. Sumele vehiculate sunt colosale şi reprezintă adevăratul motiv pentru care acest sport este rentabil. De aceea atâţia primari şi oameni politici se învârt în apropierea stadioanelor şi insistă ca echipele să fie racordate la banul public.

Acum câteva zile, a eşapat o ştire chiar din interiorul sistemului. Antrenorul Şumudică a fost şi el prins pariind. Hopa, henţ! Şi, cum omul nu-şi prea poate controla stările, având intacte instinctele de fost atacant, a trântit-o verde că nu e singurul implicat în această imensă porcărie. Şi că, de fapt, mai bine de 80 la sută dintre antrenori, preşedinţi de cluburi şi jucători pariază la meciurile ale căror rezultate le cunosc de dinainte. Prin intermediari, desigur, să nu fie drept în ochii lumii.

Eu i-aş adăuga la enumerarea lui Şumudică şi pe arbitri. Că nici ei – cei care influenţează direct rezultatul final al meciurilor - nu stau şi se uită, fără să participe la foloase.

Firmele de pompe funebre ar trebui să stea cu ochii pe Şumudică şi pe familia lui, fiindcă sunt destui cei care au mierlit-o în accidente suspecte pentru chestiuni mult mai puţin grave decât afirmaţiile sale. Mă aştept totuşi ca în zilele următoare să revină asupra spuselor sale şi să-şi ceară public iertare.

Se naşte însă întrebarea: de ce nu se încearcă retezarea acestui fenomen atât de cancerigen, în care singurul păcălit este săracul spectator, care plăteşte biletul de intrare pentru a asista la o confruntare falsă.

Răspunsul e logic: se tace despre meciurile trucate pentru că fiecare instituţie care ar trebui să participe la operaţiunea de stârpire îşi primeşte partea. Începând cu aceia care ar trebui să-i informeze pe procurori. Astfel, ca în alte cazuri, tăcerea şi nonacţiunea sunt foarte rentabile.