Narcis SIRETEANU

Văd că iară i-a apucat pe candidaţii la primării şi la cele două camere parlamentare – de ce oare nu se fac trei sau patru camere, să încapă mai mulţi? - marea dragoste de noi. E un fel de streche sentimentală care-i muşcă de coarda sensibilă. O coardă a cărei existenţă nici nu s-ar presupune, judecând după aspectul lor atâta de porcin, că zici că-s ieşiţi acum cinci minute din combinatul de creştere şi îngrăşare.

Venind Paştele, mi-am găsit din nou cutia poştală gravidă cu lapţii ipocriţi ai acestor vânători de zestre electorală. Sărmana mea cutie poştală n-o mai păţise de dinainte de Crăciun, când fusese însămânţată de aceiaşi bengoşi creştini.

Nişte creştini de nota zece, cum ar putea fi ei numiţi la prima vedere. Sau nişte „cretini” de nota zece, cum s-ar zice la a doua vedere. Pentru că nimeni nu mai crede în zaharicalele pe care ei le îndrugă pe cartonul ăla lucios şi inutil, unde-şi tipăresc felicitările.

Din start, nici ei nu cred. Dar aşa au văzut prin lume că se face.

E ca şi cum hoţul de buzunare le-ar ura sănătate celor din buzunarul de unde se aprovizionează prin furt. E ca şi cum violatorul le-ar transmite fericire viitoarelor sale victime, în care-şi introduce scârbosul mădular. E ca şi cum proprietarii băncilor le-ar dori prosperitate celor pe care mâine îi vor lăsa în stradă, fiindcă nu mai au cu ce-şi returna creditele.  

În aceeaşi linie paradoxală se înscriu şi felicitările trimise de primarii oraşelor, dar aici făcătura e şi mai flagrantă. Fiindcă zecile de mii de ilustrate vopsite pestriţ ca ouăle de Paşti, pe care cetăţenii le găsesc în cutiile poştale de acasă, sunt cumpărate chiar din bănuţii lor vărsaţi la buget. Şi chiar de-ar fi din banii personali ai domnului premare, numai cinstit nu-s ei făcuţi.

Oameni serioşi, care se ţin de dulcegării ieftine din astea, scrise pe nişte cartoane cu moşi crăciuni şi cu iepuraşi, în care nimeni nu mai crede.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.