Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 222 (5429)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cluj: Arşinel, adus cu o ambulanţă de la Aeroportul Cluj la Institutul de Transplant Renal

Actorul Alexandru Arşinel, care la sfârşitul lunii august a fost supus unui transplant renal, a fost adus cu o ambulanţă, luni după-amiază, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, pentru a fi supus mai multe investigaţii medicale, după ce starea de sănătate i s-a deteriorat.

Alexandru Arşinel a sosit, luni după-amiază, cu o cursă aeriană de la Bucureşti pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Institutul de Urologie şi Transplant Renal.

La intrarea în unitatea medicală, Arşinel a fost pus într-un scaun cu rotile, având o mască pe faţă, şi a urcat în lift fără a face declaraţii jurnaliştilor.

Alexandru Arşinel va fi consultat la Cluj şi de medici din Austria şi Italia pentru a se stabili care este motivul pentru care acesta se simte rău, spune profesorul Mihai Lucan, susţinând că deteriorarea stării de sănătate a actorului nu are legătură cu transplantul renal, ci cu stresul.

Şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, Mihai Lucan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului, fiind multiple lucrări care arată că "stresul scade imunitatea, iar scăderea imunităţii duce la creşterea toxicităţii medicaţiei imunosupresive".

El a precizat că Arşinel, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat, va fi supus unor investigaţii amănunţite, iar din echipa medicală care îl va consulta vor face parte şi medici din Austria şi Italia.

"O să-i facem consulturi interdisciplinare foarte extinse, inclusiv cu medici din Austria şi Italia. Trebuie să găsim o cale ca el să nu mai rezoneze la mizeria asta umană. Trebuie să găsim motivaţia evoluţiei lui actuale, pentru că nu ţine de transplant. Transplantul merge foarte bine, a fost controlat, intră bine sângele, iese bine, iese bine urina. Este vorba despre o afectare generală. Mă şi mir, e om bătrân, nu s-a mai întâlnit cu lăturile societăţii? Probabil că vârsta sensibilizează oamenii. Cert este că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului. Sunt multiple lucrări citate, care arată că stresul scade imunitatea, iar scăderea imunităţii duce la creşterea toxicităţii medicaţiei imunosupresive şi se pot produce diverse leziuni concomitente, unele grave. O să încercăm să îl readucem pe linia de plutire", a spus Lucan.

Potrivit acestuia, Alexandru Arşinel ar putea rămâne internat mai multe zile pentru că "sunt analize care nu pot fi făcute imediat".

Şeful ICUTR a subliniat că în cazul transplantului lui Arşinel nu are nimic de ascuns, nimic de reproşat nici lui, nici echipei sale, şi a susţinut că actorul "are dreptul la o intimitate a suferinţei lui".

"Este o consecinţă a stresului de care suferă de când a plecat din spital şi a dezbaterilor care nu au substanţă. Copiii care sunt manipulaţi şi mamele manipulate ca să facă o conjuncţie între transplantarea lui Arşinel şi moartea unor bolnavi de insuficienţă renală nu au legătură pur şi simplu. Sunt două tablouri care nu sunt pe acelaşi perete. Dacă se mai iveşte o dată ocazia şi trebuie să îl transplantez pe Arşinel, tot pe el îl transplantez, dacă se potriveşte la fel de bine ca şi data trecută, cu o singură modificare, am să îi şterg numele şi atunci dispare problema", a menţionat Mihai Lucan.

Şeful ICUTR Cluj-Napoca a precizat că rezultatele analizelor în cazul lui Alexandru Arşinel vor fi fundamentate medical, iar în momentul când va avea informaţii clare despre starea sa de sănătate, le va comunica şi va spune exact care este evoluţia bolnavului pe parcurs.

Actorul Alexandru Arşinel era aşteptat, luni, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca pentru analize medicale, el acuzând deteriorarea stării de sănătate în urma stresului cauzat de mediatizarea negativă a cazului său de transplant.

"Ultimele analize de la «Carol Davilla» nu au ieşit chiar bine, dar nu ceva alarmant. Mă duc, luni, la Cluj pentru un control, în cursul zilei voi ajunge. Am trecut printr-o perioadă de stres şi cei de la ICUTR Cluj vor să mă vadă. Sunt investigaţii medicale şi analize, să vedem cum îmi dozează medicamentele", declara Alexandru Arşinel pentru corespondentul MEDIAFAX.

Actorul Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, a suferit, la sfârşitul lunii august, un transplant de rinichi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. El a fost externat în 12 septembrie.

Şeful ICUTR, Mihai Lucan, declara că Alexandru Arşinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat după ce a pierdut la jocuri de noroc.

Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, declara, în urmă cu o săptămână, că va depune, în numele asociaţiei pe care o conduce, în 27 septembrie, când se împlineşte un an de la decesul unei tinere care nu a beneficiat de transplant renal, o plângere penală şi va chema în judecată ICUTR Cluj "pentru ca justiţia să lămurească dacă în cazul Arşinel s-au respectat regulile şi criteriile privind efectuarea unui transplant".

El menţiona că există "suspiciuni fireşti", legate de găsirea suspectă a unui rinichi după trei zile pentru o persoană, Alexandru Arşinel, "care nu a făcut nicio zi de dializă".

Plângerea penală pe care Emanuel Ungureanu vrea să o depună în cazul transplanului lui Alexandru Arşinel, împotriva Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Cluj, ar putea duce la refuzul unor potenţiali donatori, susţinea Consiliul director al Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR).

Ulterior, directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Dan Luscalov, afirma că toţi pacienţii care se adresează ICUTR Cluj pentru transplant de rinichi sunt trataţi "ca pacienţi, nu în funcţie de numele şi renumele lor", singurul factor care decide rapiditatea transplantului fiind compatibilitatea.

Luscalov declara, miercuri, într-o conferinţă de presă, că au fost multe cazuri de pacienţi care au fost supuşi unor operaţii de transplant la o zi după ce s-au înscris pe lista de aşteptare a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, pentru că s-au dovedit compatibili cu rinichiul primit.

"Toţi cei care se adresează ICUTR Cluj sunt trataţi ca pacienţi, nu în funcţie de numele şi renumele lor, pacienţii fiind nevoiţi să respecte reguli şi etape pe care echipa de transplant le aplică tuturor. Oricât ar fi de mare dorinţa unor pacienţi de a se vindeca rapid, se supun unor reguli medicale de compatibilitate. Singurul factor care decide rapiditatea transplantului este compatibilitatea, indiferent de gravitatea bolii. Suntem performanţi, pentru că suntem nebuni. Transplantarea rapidă de la luarea pacienţilor în evidenţă este o realitate cotidiană. Sunt mulţi pacienţi care sunt supuşi intervenţiei de transplant la o zi după ce s-au înscris pe lista de aşteptare, avem pacienţi de 65 sau peste 70 de ani transplantaţi. Primează vârsta biologică, niciodată cea cronologică. Nu contează cine e pacientul, atâta vreme cât este compatibil cu donatorul", spunea Luscalov.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cluj: Arşinel, adus cu o ambulanţă de la Aeroportul Cluj la Institutul de Transplant Renal.
 Vizualizări articol: 644 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Cluj: Arşinel, adus cu o ambulanţă de la Aeroportul Cluj la Institutul de Transplant Renal5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei