Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 17 dec 2009 - Anul XIV, nr. 296 (4282)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Băsescu: Joi, la 10.00, voi anunţa, probabil, premierul desemnat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la începutul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanţii PSD, că va anunţa, astăzi, probabil, la ora 10.00, premierul desemnat, înainte de a pleca la summit-ul de la Copenhaga.
"Înainte de a pleca la Copenhaga, voi anunţa prim-ministrul desemnat. (...) Probabil mâine dimineaţă (astăzi - n.r.), la ora 10.00, voi desemna un prim-ministru", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că îi va fi foarte greu să accepte "pumnul în masă".
"Asta arată că încă nu am ieşit din campanie. Eu vă propun discuţii. Partidele au timp să facă acest lucru. Eu mâine (astăzi – n.r.) plec la Copenhaga. Sunt două zile în care se poate discuta şi eu vă invit la discuţii între partide", a adăugat şeful statului.

 

Lista Guvernului şi programul, depuse cel mai târziu sâmbătă

La începutul consultărilor de la Cotroceni cu delegaţia PDL, Băsescu a declarat că doreşte ca lista Guvernului şi programul de guvernare să fie depuse la Parlament cel mai târziu sâmbătă, pentru ca Executivul să fie instalat până la Crăciun.
"Mi se pare esenţial să avem lista Guvernului şi programul depuse cel mai târziu sâmbătă, în aşa fel încât până la Crăciun să avem Guvern votat în Parlament", a spus şeful statului.
"Este greu de estimat că în 28, 29, 30 Parlamentul va mai fi cu o largă majoritate", a spus el.
Întâlnirea cu PDL este ultima din seria consultărilor şefului statului cu formaţiunile parlamentare.
Preşedintele i-a spus Robertei Anastase, prezentă la consultări, că speră să se găsească o formulă astfel încât audierile miniştrilor în Parlament să înceapă luni.
"Mă gândesc că s-ar putea găsi o soluţie ca începând de luni să înceapă audierea miniştrilor", a spus şeful statului.
De asemenea, Emil Boc a spus, la consultări, că PDL se consideră îndreptăţit să aibă premierul.

 

Băsescu l-ar dori pe Marian Sârbu ministru în viitorul Guvern

Şeful statului le-a spus liderilor PSD, ieri, la consultările de la Cotroceni, să analizeze propunerea de a participa la Guvern de uniune naţională, el menţionând în discuţii că şi-ar dori ca Marian Sârbu să fie ministru în viitorul Cabinet şi subliniind că obiectivul său este un Guvern sigur.
Băsescu a invitat PSD să analizeze posibilitatea de a participa la un Guvern de uniune naţională, în cele două zile în care el va fi plecat din ţară, la Copenhaga.
Invitaţia a fost făcută de şeful statului ca replică la afirmaţia liderului PSD, Mircea Geoană, care a apreciat că formula în care noul Guvern va fi "securizat" (în sensul de asigurare a unei majorităţi stabile, n.r.) pe tipicul Cabinetului Boc este "foarte proastă" pentru ţară.
"Optez pentru un Guvern sigur", a spus Băsescu.
El a precizat că va respecta votul electoratului şi că va cere partidelor să se implice.
În acest context, a precizat că şi l-ar dori pe social-democratul Marian Sârbu ministru al Muncii în viitorul Executiv.
El a subliniat că nu exclude posibilitatea de a avea un Guvern de uniune naţională, pentru o perioadă de un an, având în vedere că alegerile parlamentare sunt în 2012.
"Grija mea este să securizez Guvernul", a subliniat Băsescu.
Şeful statului a primit replica liderul PSD, Mircea Geoană, care i-a transmis că, dacă a securiza echivalează cu întoarcerea la PDL, atunci al doilea mandat al lui Băsescu va fi comparabil cu primul.
Delegaţia PSD a optat, în discuţiile cu şeful statului, pentru un Guvern cu o majoritate cât mai largă, apreciind că liderul PNL, Crin Antonescu, ar putea fi premierul susţinut de această majoritate largă.

 

Geoană: Desemnarea unui premier PDL însemnă vot negativ din partea PSD+PC

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat după consultările cu Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni că desemnarea de către şeful statului a unui prim-ministru de la PDL echivalează cu un vot împotrivă acordat învestirii noului Guvern acordat de parlamentarii PSD+PC.
"Poziţia noastră în Parlament va fi una extrem de clară şi o spun de pe acum: Premier desemnat de la PDL înseamnă vot împotrivă din partea Alianţei PSD+PC", a anunţat Mircea Geoană.
El a mai spus că Traian Băsescu le-a făcut social-democraţilor o propunere de tip "cadou otrăvit".
"A fost făcută o propunere de tip cadou otrăvit ca un coleg de-al nostru, domnul Marian Sârbu, să facă parte dintr-un Guvern pe care noi să nu-l susţinem. Este probabil o dorinţă a domnului Traian Băsescu de a avea un om competent, dar care să plătească, într-un fel, măsurile grele care va trebui să fie luate", a adăugat Geoană.

 

Antonescu: Băsescu crede că ne putem mulţumi cu accesul controlat la resursele publice şi se înşeală

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, la finalul consultărilor, că şeful statului nu vrea ca liberalii să rămână în opoziţie, ci să simuleze că sunt la putere, crezând că PNL se va mulţumi cu accesul controlat la resurse publice şi la nişte funcţii.
"Băsescu nu ne vrea în opoziţie, nici la putere. Vrea să simulăm că suntem la putere. Crede că ne putem mulţumi sub presiunea şi unei părţi din partid cu accesul controlat la resurse publice şi la nişte funcţii şi se înşeală", a susţinut Antonescu.
Pe de altă parte, Antonescu a mai spus că liberalii au discutat cu preşedintele "despre guvernare", fiind gata să discute "până în ultima clipă", pentru că nu fug de greu, dar a menţionat că PNL nu doreşte să găsească o "soluţie facilă", care se bizuie "pe o majoritate adunată de prin cotloanele Parlamentului, din oamenii care sar gardul sau trec printre şipcile despicate, oamenii care fac coadă fără bon, poate, poate rămâne ceva".
Liberalul a criticat construcţia pe care şeful statului o face "cu oameni de dreapta" ca "generalul Oprea" sau deputatul Eugen Nicolicea.
"Se poate aritmetic, nu se poate moral şi politic. Ne-am făcut datoria până la capăt şi i-am spus domnului preşedinte că, dacă poate exista discuţia despre un independent, trebuie să o purtăm înainte de desemnare, pentru că PNL nu are motive, nu e obligat şi nu se poate preta la a trece şi a sta acolo unde fără nici un argument raţional îi spune preşedintele României să stea, indiferent cine ar fi acesta. Stăm acolo unde credem că vrea electoratul nostru să stăm şi să ne asumăm responsabilitatea de asta", a apreciat Antonescu.
El a mai spus că nu s-a ajuns la o discuţie privind un premier independent.
"Nu, preşedintele nu a făcut aprecieri în legătură cu calitatea acestui domn, în fine nu a precizat nici sexul, domn presupun, că e de la PDL, că e om politic, că e un independent, că e un tehnocrat, nu ne-a spus. A spus că nu e cazul de independenţi, ci că e vorba de oameni politici care să asume responsabilitatea acum. Pot să estimez aşa vag că prin condiţiile electorat domnul Traian Băsescu înţelege că PD trebuie să facă Guvernul totdeauna şi când are majoritate şi când are minoritate, după cum s-a văzut, dar nu s-a spus explicit acest lucru. Eu am spus această problemă şi am dorit să fiu foarte corect informându-l pe preşedinte că, dacă totuşi are în vedere un independent, noi nu putem purta discuţia: «Ăsta e independentul. Vă place, bine. Nu? Nu», ci putem să purtăm o discuţie despre această ipoteză înainte de a-l anunţa ca să ştie dacă e agreat de PNL sau nu", a continuat el.
Întrebat dacă liberalii ar vota Guvernul chiar şi din Opoziţie, Antonescu a replicat: "Nu poţi spune ce o să faci dacă nici nu ştii din cine e compus acel Guvern, cine e prim-ministru". "Dacă vedem un Guvern care are pe hârtie măcar un program cu care să fim de acord, poate că vom da votul de învestitură, ceea ce nu înseamnă că îl susţinem, vom fi în Opoziţie, dar nu pot să vă spun acum", a adăugat liberalul.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu: Joi, la 10.00, voi anunţa, probabil, premierul desemnat.
 Vizualizări articol: 647 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Băsescu: Joi, la 10.00, voi anunţa, probabil, premierul desemnat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei