Investiții

9 școli sucevene au fost reabilitate cu fonduri PHARE

Nouă școli din județul Suceava au fost reabilitate cu fonduri europene primite prin intermediul programului PHARE 2003, a anunțat ieri președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza. El a precizat că valoarea totală a investițiilor s-a ridicat la suma de 215.000 de euro, fondurile fiind obținute în urma promovării unor proiecte de către Consiliul Județean Suceava.
Mîrza a explicat că lucrările de reabilitare a celor nouă școli au fost începute în anul 2006, iar până în momentul de față s-au finalizat investițiile la școlile din localitățile Clit – comuna Arbore, Botuș – comuna Ciocănești, Doroteia – orașul Frasin și la grădinița nr.1 din Fălticeni. „La toate aceste patru unități de învățământ au fost recepționate lucrările”, a mai spus Gavril Mîrza.

Recomandări

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Traversarea incintei Școlii ”Ion Creangă” cu o străpungere rutieră, soluție propusă pentru fluidizarea traficului

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună