Sprijin

800 de elevi suceveni vor beneficia de burse școlare de la bugetul local al Sucevei

Aproape 800 de elevi din unitățile de învățământ sucevene vor beneficia anul acesta de burse de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, acordate de la bugetul local al Sucevei.
Bursele vor fi acordate prin intermediul unităților de învățământ din care fac parte.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, în conformitate cu propunerile primite de la unitățile de învățământ, se acordă 39 de burse de performanță, de 100 de lei fiecare, 573 de burse de merit, de 80 de lei fiecare, nouă burse de studiu, de 60 de lei, și 174 de burse de ajutor social, de câte 60 de lei.
Pentru acordarea acestor burse școlare, în bugetul local al Sucevei au fost prevăzuți 350.000 lei (3,5 miliarde lei vechi).
Cele mai multe burse de performanță vor fi acordate la Liceul cu Program Sportiv – nouă, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” – șapte, CN „Ștefan cel Mare” – cinci, CN „Petru Rareș” – patru și la Școala Gimnazială Nr. 8 – patru.
Cele mai multe burse de merit vor ajunge la elevii Colegiului Tehnic „Al.I. Cuza” – 69, CN „Petru Rareș” – 63, CN „Ștefan cel Mare” – 60, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava – 52, CN „Mihai Eminescu” – 38 și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară – 35.
Burse de studiu vor fi acordate doar la CN „Petru Rareș”.
Acordarea acestor burse urmează să fie aprobată în ședința de Consiliu Local de astăzi.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava
„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava