Dări locale

80% dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat taxele și impozitele

Aurel Olărean: ”Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care au demonstrat că sunt buni contribuabili”
Aurel Olărean: ”Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care au demonstrat că sunt buni contribuabili”

Economistul Silviu Ursescu, șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți, se declară mulțumit de nivelul de încasări la bugetul local, la finalul trimestrului III din acest an, mai exact după cele nouă luni de la startul campaniei pentru colectarea dărilor locale din acest an. „Încasările veniturilor proprii ale bugetului local la finele primelor nouă luni din acest an erau de aproximativ 80% din ansamblul bugetului municipiului, ceea ce înseamnă un nivel bun la această dată. Veniturile provin din taxe și impozite achitate de persoane fizice și juridice pentru clădirile și terenurile din proprietate, precum și pentru mijloacele de transport. Mai exact, la capitolul persoane fizice au fost înregistrați, până la 30 septembrie 2013, circa 12.200 de plătitori, cu suma de peste 2,80 milioane de lei, iar la persoane fizice, 1.070 de plătitori cu aproximativ 4,35 milioane de lei”, a precizat economistul Silviu Ursescu.
Olărean: Sunt sigur că și ceilalți contribuabili se vor achita de această obligație
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, s-a arătat și el mulțumit de nivelul încasărilor și crede că în perioada următoare, până la finele anului, și restul contribuabililor vor trece pe la casieria primăriei pentru achitarea dărilor locale.”Doresc să le mulțumesc rădăuțenilor care au demonstrat că sunt buni contribuabili. Sunt sigur că și ceilalți contribuabili, persoane fizice sau juridice, din municipiului nostru se vor achita și de această obligație, la fel cum au făcut și până acum”, a precizat șeful executivului local. În primăria rădăuțeană, la Serviciul Impozite și Taxe, este deschis zilnic un ghișeu pentru plata acestor taxe, iar în perioadele aglomerate se mai pune la dispoziția contribuabililor încă un ghișeu. Programul de funcționare al acestor ghișee este zilnic, de la orele 08.00 la 15.30.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești