7.000 de angajați ai structurilor de securitate vor participa la un exercițiu de nivel strategic

Aproximativ 7.000 de angajați ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu 800 de mijloace tehnice, vor participa la exercițiul inter-instituțional, de nivel strategic, HISTRIA 15, care se va desfășura, în perioada 7-18 septembrie, pe teritoriul național, informează Mediafax.Exercițiul, condus de Ministerul Apărării Naționale, prin Statul Major General, are ca scop antrenarea structurilor de conducere și execuție la nivel național pentru planificarea și executarea unei game diversificate de misiuni, precizează MApN, într-un comunicat.”HISTRIA 15 are la bază un scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual, în conformitate cu legislația națională în domeniul apărării și securității naționale și în corelație cu prevederile Cartei ONU și articolelor 3, 4 și 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord”, menționează sursa citată.

Recomandări

„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”

Gheorghiță Mîndruță: Sistemul antirachetă de la Deveselu este deosebit de important pentru protejarea populațiilor celor 30 de state membre NATO

Gheorghiță Mîndruță: Sistemul antirachetă de la Deveselu este deosebit de important pentru protejarea populațiilor celor 30 de state membre NATO

Ion Jinga, ambasadorul României la ONU: Suntem singurul stat care oferă unități de 18 oameni pentru paza demnitarilor