42 de percheziții în județul Suceava, pentru destructurarea a două grupări de contrabandiști

Țigări de contrabandă
Țigări de contrabandă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, desfășoară vineri dimineața 54 de percheziții în județul Suceava și alte cinci județe, fiind vizate două grupări cu preocupări infracționale în sfera contrabandei cu țigarete de proveniență extracomunitară. În județul Suceava au loc 42 de percheziții în localitățile Siret, Bălcăuți, Grănicești, Zvoriștea, Zamostea, Dolhasca, Fălticeni și Suceava. Printre județele vizate de percheziții se numără Iași, Vaslui, Prahova și Olt.
Dosarul penal în cadrul căruia Tribunalul Suceava a emis autorizațiile de percheziție este instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Biroul Fraude Vamale, iar suportul informativ a fost asigurat cu sprijinul SRI, DOS și DIPI.
42 de percheziții sunt desfășurate de către structurile de poliție judiciară din cadrul IPJ Suceava, iar 12 cu sprijinul lucrătorilor din cadrul IGPF.
Au fost emise 21 de mandate de aducere pentru persoane bănuite de introducerea, transportul, depozitarea sau comercializarea țigaretelor de contrabandă. Activitatea infracțională a fost desfășurată în perioada 2014 – 2015, iar prejudiciul estimat până la această dată este de peste 2.500.000 lei.
Perchezițiile sunt desfășurate de lucrători de poliție judiciară din cadrul IPJ Suceava, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul IGPF, suportul logistic este asigurat de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul IGJR.

Recomandări

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice