Numărul turiștilor care au vizitat județul Suceava în luna decembrie a.c. a crescut cu 60% în comparație cu aceeași lună a anului trecut. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că din data de 5 decembrie a.c., atunci când a început proiectul „Crăciun în Bucovina”, și până în momentul de față, în pensiunile și hotelurile din județ au fost inventariați aproximativ 25.000 de turiști.
„Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, numărul turiștilor a crescut cu 60%. Este o mare bucurie pentru noi că suntem gazde pentru așa de mulți vizitatori. Județul Suceava a fost un muzeu viu în această perioadă, un muzeu al tradițiilor și obiceiurilor. Și vreau să mulțumesc tuturor primarilor, chiar și celor pe care i-am certat pentru că le-am cerut mai mult și nu a fost să fie așa. Per ansamblu, însă, eficiența este măsurată în numărul de turiști”, a spus Flutur.
Șeful administrației județene a declarat că în momentul de față singurele locații în care turiștii ar mai găsi locuri de cazare pentru Revelion sunt în zonele Câmpulung Moldovenesc, Vama și Putna. Astfel, Gheorghe Flutur a arătat că dacă în zone precum Vatra Dornei sau Gura Humorului gradul de ocupare din momentul de față al pensiunilor și hotelurilor este de 100%, în zone precum Câmpulung, Vama și Putna, gradul de ocupare este de 90 – 95%.
„Sunt convins că de Revelion vor fi pline și pensiunile din aceste zone. Iar dacă acești turiști care au venit în județul Suceava vor pleca acasă mulțumiți, acesta va fi marele nostru câștig”, a încheiat Flutur.






