Arhiva lunii iunie 2015 (1586 articole)

Un autotren și un autoturism, cuprinse de flăcări la Câmpulung, respectiv Todirești

Etnicii polonezi au sărbătorit sâmbătă, la Suceava, 25 de ani de la reactivarea Uniunii Polonezilor din România

Șoferul unei autoutilitare a acroșat un biciclist și a părăsit locul accidentului

Peste 180 de lucrări premiate la Faza zonală a Concursului național de artă plastică a preșcolarilor „Penelul Fermecat”

Peste 180 de lucrări cadrul Concursului național de artă plastică a preșcolarilor „Penelul Fermecat”, ediția a X-a

Procurorii cer confiscarea unui TAF și a drujbelor cu care s-au tăiat ilegal, în două zile, aproape o sută de copaci

Mandate de arestare pentru „destinatarul” și „expeditorul” coletului cu droguri identificat după flagrantul de la Autogara Suceava

Dintre cei doi tineri săltați joi dimineață de ofițerii Antidrog, doar unul dintre aceștia a ajuns după gratii

Două mașini ridicate de poliție din trafic, după ce șoferii au fost prinși transportând țigări de contrabandă

I-au furat din casă 14.000 de lei, sub pretextul că vor să cumpere cupoane de călătorie

Pădurarul la crâșmă, hoții, cu drujbele în pădure. Aproape 600 de arbori, tăiați ilegal

Doi foști polițiști și un notar public din Suceava, condamnați pentru escrocherii cu terenurile din zona Metro

Concursul Național „InfoEducație”, etapa județeană, și-a desemnat câștigătorii

Studenți ai Facultății de Inginerie Mecanică, în vizită la Uzinele Dacia-Renault

Studenții Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava au fost în vizită la uzinele producătorului de autoturisme Dacia Groupe Renault

Ciurchea: Aproape 5.000 de pacienți ar putea primi din iulie noul tratament pentru hepatita C

Protest în fața Guvernului: Aproximativ 250 de persoane cer demisia lui Ponta

România va trimite mediatori în Suedia pentru a ajuta la integrarea românilor de acolo