Arhiva zilei de 24 martie 2015 (81 articole)


Dosar disjuns din cazul „Microsoft”: DNA verifică circuitul financiar al banilor cu care au fost finanțate campaniile PDL din 2008 și 2009

MAI: Manifestările xenofobe pentru autonomie, un pericol pentru ordinea publică

Vâlcov a întocmit planul de afaceri pentru firmele înființate prin interpuși – documente anchetatori

Dosarul Microsoft: Gabriel Sandu, în fața procurorilor: Toți politicienii care au acces la funcții publice au plătit sume importante de bani

Președinta Tribunalului Olt, arestată în dosarul în care este acuzată că a primit mită 200.000 euro

Percheziții la Universitatea de Medicină și Farmacie București, într-un dosar privind atribuirea ilegală a unor contracte

Băsescu, la ieșirea de la Parchet: Nu îmi este frică de lege. Am dat o declarație completă

România și Letonia – primul loc în UE privind numărul de pietoni morți în accidente rutiere

Patriarhia: Nu am fost consultați privind propunerea de oficiere a cununiilor civile în biserici

Cristea: Interzicerea completă a fumatului trebuie extinsă la cluburi, restaurante, spații de joacă

Ponta transmite mesaje în spaniolă, germană și franceză pentru victimele accidentului Germanwings

Comisii: Înscreierea și retragerea de la orele de religie se face prin cerere scrisă a părinților

Hellvig: Am alocat resurse importante în lupta împotriva corupției la nivel înalt și a evaziunii

Avertisment al lui Soros: Există o probabilitate de 50% ca Grecia să părăsească zona euro. Economia elenă ar putea să se scufunde

Românii au plătit cu cardul pe internet taxe și impozite de peste 10 milioane de lei în primele două luni

Hellvig, la bilanțul SRI: România, unul dintre puținele state care nu au fost afectate direct de terorism

DNA clasează acuzațiile față de Dinu Pescariu și Claudiu Florică, în dosarul „Microsoft”

Hellvig: SRI a redus la minim punerea în aplicare a unor mandate de securitate națională, în 2014

CNAS: Lipsa unor medicamente compensate și gratuite, produse neaduse la timp, nereguli în farmacii

Proiectul de lege prin care STS trece în subordinea MAI, respins în comisia de apărare a Senatului

Strategia antidrog din 2005-2012 nu și-a atins scopul, numărul consumatorilor a crescut

Boboc: Avizul comisiei juridice în cazul lui Darius Vâlcov este negativ, plenul va decide

Buna Vestire, prima dezlegare la pește din post și ziua în care oamenii nu trebuie să se certe

Iohannis: România a fost lipsită de surprize de ordin strategic. E în bună măsură meritul SRI

Iohannis: Voi urmări cu atenție conduita SRI. Mă aștept să fie neutră față de jocurile politice

Noul subprefect promite că-și va exercita funcția cu „conștiinciozitate și cu foarte multă competență”

Constantin Harasim a preluat începând de ieri, în mod oficial, funcția de subprefect al județului Suceava
Constantin Harasim a preluat începând de ieri, în mod oficial, funcția de subprefect al județului Suceava

Peste 1.700 de hectare de teren vor fi reîmpădurite de Direcția Silvică Suceava în campania din această primăvară

Direcția Silvică Suceava va planta în campania de împădurire din această primăvară aproximativ șapte milioane de puieți forestieri
Direcția Silvică Suceava va planta în campania de împădurire din această primăvară aproximativ șapte milioane de puieți forestieri