Arhiva lunii iunie 2014 (1717 articole)


Trei dintre cei 13 reținuți în cazul dublei tentative de omor de la Gulia, arestați preventiv

Deputații Pardău și Surugiu au demisionat din conducerea PNL Suceava și îl contestă pe Alexandru Băișanu

Deputatul sucevean Dumitru Pardău a anunțat ieri că a demisionat din Biroul Teritorial al PNL Suceava, în semn de protest față de modul în care Alexandru Băișanu conduce Organizația Județeană
Deputatul sucevean Dumitru Pardău a anunțat ieri că a demisionat din Biroul Teritorial al PNL Suceava, în semn de protest față de modul în care Alexandru Băișanu conduce Organizația Județeană

Nechifor și Adomniței au semnat asocierea între Consiliile Județene Suceava și Iași pentru modernizarea a 168 de km de drumuri

Cristian Adomniței și Cătălin Nechifor au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene
Cristian Adomniței și Cătălin Nechifor au semnat ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, contractul de asociere între cele două administrații pentru dezvoltarea infrastructurii intrajudețene

Directorii școlilor sucevene trebuie să-și evalueze activitatea din acest an școlar

LPF speră să aducă lumea la stadion și vrea intonarea imnului țării la jocurile de Liga 1

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 21-22 iunie 2014

Curtea de Apel București ar putea decide în 24 iunie dacă mărește pedeapsa lui Adrian Năstase

Iohannis: Noi nu facem unificarea dreptei pentru Băsescu, noi facem unificarea dreptei fără Băsescu

Predoiu face apel la forțele politice de dreapta să facă zid în jurul justiției

Colegiul Național „Petru Rareș” și-a premiat elevii cu reușite remarcabile în anul școlar care s-a încheiat

Colegiul Național „Petru Rareș” și-a premiat olimpicii și elevi distinși la competiții internaționale
Colegiul Național „Petru Rareș” și-a premiat olimpicii și elevi distinși la competiții internaționale

Năstase: DNA este o instituție care face și lucruri bune, depinde de oamenii care sunt la conducere

Soția lui Mircea Băsescu: A existat o presiune imensă din partea familiei lui Sandu Anghel

Luxemburgul a autorizat căsătoria și adopția pentru cupluri de același sex

Nechifor și Adomniței au semnat asocierea între Consiliile Județene Suceava și Iași pentru modernizarea a 168 km de drumuri