Arhiva lunii septembrie 2012 (2259 articole)


Elevii vor primi și în acest an mere gratis în școli, în valoare totală de 13 milioane de euro

Panait: Numărul de copii declarați adoptabili nu a crescut spectaculos după modificarea legislației

Băsescu: I-am asigurat pe oficialii europeni că România menține drumul spre Vest

Băsescu: Nimeni nu le poate interzice romilor libera circulație cât timp sunt cetățeni UE

Aproximativ 100 de copii sunt adoptabili internațional, o singură familie din străinătate solicitantă

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 15-16 septembrie 2012

ORA: Aproape 600 de copii adoptați până în septembrie, peste 1.300 de familii atestate

Aproximativ 300 de oficiali NATO au sosit la Sibiu, unde începe reuniunea Comitetului Militar

Marga, aflat în Germania, e de acord cu Merkel: Nici Iisus din Nazaret nu a fost apolitic

Băsescu: Cine crede că se poate utiliza limbaj dublu, una spui acasă, alta la Bruxelles, se înșeală

Băsescu: Nu am solicitat declarații de presă comune la Bruxelles; a fost o vizită de lucru

Băsescu: I-am asigurat pe oficialii europeni că România menține drumul spre Vest

ORA: Peste 400 de români adoptați au solicitat să-și cunoască familia naturală

Băsescu: I-am asigurat pe Barroso și pe van Rompuy că România va fi parte a uniunii bancare

Guvernul relaxează condiția de preț pentru participanții la licitații de achiziție publică

Elevii vor primi și în acest an mere gratis în școli, în valoare totală de 13 milioane de euro

Băsescu: Barroso, Reding și Van Rompuy au ridicat problema independenței justiției

Zeci de educatori au protestat la Iași, întrucât 38 de grădinițe rămân fără personalitate juridică

Băsescu: Am exprimat convingerea că cel mai târziu în decembrie se va lua o decizie privind Schengen

Zece mii de polițiști asigură ordinea în zona unităților de învățământ la începerea anului școlar

Opt echipaje canine, pregătite pentru a depista substanțe stupefiante în penitenciare

Ministrul Mediului dispune simplificarea procedurilor în accesarea fondurilor europene

MAI vrea ca 14 mai să fie declarată Ziua dreptului internațional umanitar

Hossu cere schimbarea legii privatizării, așa încât întreprinderile să nu mai fie vândute „pe nimic”

Barroso:Toate forțele politice din România să acționeze responsabil pentru a reinstaura stabilitatea

Ministerul Dezvoltării alocă primăriilor sucevene bani pentru plata arieratelor