Arhiva lunii martie 2009 (2077 articole)


Bazac: Numai după 15 aprilie se va decide în ce termeni s-ar putea majora veniturile salariale

Geoană: Principalul obiectiv al perioadei următoare este repornirea creditării economiei reale

Fermierii și producătorii de îngrășăminte pleacă la Bruxelles să solicite CE aprobarea subvențiilor

Aplicarea legii privind asigurarea obligatorie a locuințelor ar putea fi amânată

Procedura de returnare a diferenței de bani pentru taxa auto a fost aprobată de Finanțe și Mediu

Boc: Majorarea cotei unice de impozitare nu poate constitui în prezent o soluție pentru România

Principalele recomandări transmise de Banca Mondială autorităților române

BM:Sistemul de pensii, vulnerabil la presiunile politice întrucât nu există reguli clare de indexare

Federațiile din învățământ amână negocierea contractului colectiv de muncă

BM: Creșterea salariilor profesorilor este „cu adevărat necesară”, dar trebuie corelată cu reforme

BM: Taxa pe viciu, în special cea aplicată pentru tutun, poate fi majorată în continuare

Boc: Bugetarii cu venituri mari ar putea să nu mai primească majorări salariale pentru o perioadă

Geoană către „rechinii imobiliari” care vizează institutele de cercetare: S-a terminat cu furatul!

Un afacerist și un comisar șef din poliția de frontieră, implicați într-o rețea de contrabandă cu țigări

Ion Iliescu la 79 de ani – Trandafiri de la Băsescu și un volum de Krugman de la Geoană