Campionatul românesc, mai slab decât cele din Chile sau Peru 7 ian. • Alte sporturi Campionatul românesc, mai slab decât cele din Chile sau Peru Campionatul României ocupă locul 21, cu 472 de puncte, în clasamentul mondial al ligilor naționale întocmit de Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului, dat publicității marți, informează site-ul oficial al IFFHS. Cel mai… 7 ian. • Alte sporturi Campionatul românesc, mai slab decât cele din Chile sau Peru
Titlul de campion, obiectivul lui Balint 7 ian. • Alte sporturi Titlul de campion, obiectivul lui Balint Noul antrenor al formației FC Timișoara, Gavrilă Balint, a declarat, marți, că își dorește ca echipa sa să fie campioană după ultima etapă pe care o va disputa în deplasare cu FC Brașov, transmite corespondentul… 7 ian. • Alte sporturi Titlul de campion, obiectivul lui Balint
Amical cu Croația, în februarie 7 ian. • Alte sporturi Amical cu Croația, în februarie Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că echipa națională a României va disputa un meci amical cu selecționata Croației, la 11 februarie, pe Stadionul Steaua din București. „Amicalul cu Croația se va… 7 ian. • Alte sporturi Amical cu Croația, în februarie
Viorel Gheorghe nu mai vrea la Suceava Viorel Gheorghe va părăsi gruparea suceveană 7 ian. • Alte sporturi Viorel Gheorghe nu mai vrea la Suceava 7 ian. • Alte sporturi Viorel Gheorghe nu mai vrea la Suceava
La Rarăul se vorbește iar de desființare 7 ian. • Alte sporturi La Rarăul se vorbește iar de desființare Ca de fiecare dată în ultimii ani și în această iarnă se discută pe la colțuri despre faptul că gruparea Rarăul Câmpulung Moldovenesc se află în pragul desființării. Formația de Liga a III-a pare că… 7 ian. • Alte sporturi La Rarăul se vorbește iar de desființare
Șefii Ceahlăului se tem de jocuri de culise în retur Oficialii Ceahlăului au uitat modul rușinos în care nemțenii s-au impus la Suceava în turul campionatului 7 ian. • Alte sporturi Șefii Ceahlăului se tem de jocuri de culise în retur 7 ian. • Alte sporturi Șefii Ceahlăului se tem de jocuri de culise în retur
Unelte preistorice din piatră Marius Mirăuță cu uneltele din piatră din colecția sa 7 ian. • Cultură Unelte preistorice din piatră 7 ian. • Cultură Unelte preistorice din piatră
Slujbă de Bobotează, și în curtea Jandarmeriei Slujbă de Bobotează în curtea Jandarmeriei Suceava 7 ian. • Actualitate Slujbă de Bobotează, și în curtea Jandarmeriei 7 ian. • Actualitate Slujbă de Bobotează, și în curtea Jandarmeriei
Mocănița și crucea de gheață, sfințite în prezența oficialităților locale Crucea de gheață din centrul Sucevei a fost sfințită în prezența oficialităților județene 7 ian. • Actualitate Mocănița și crucea de gheață, sfințite în prezența oficialităților locale 7 ian. • Actualitate Mocănița și crucea de gheață, sfințite în prezența oficialităților locale
Cruce de gheață la Bobotează și la Fălticeni Crucea de gheață de la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni 7 ian. • Actualitate Cruce de gheață la Bobotează și la Fălticeni 7 ian. • Actualitate Cruce de gheață la Bobotează și la Fălticeni
Creșterile salariale ale cadrelor didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu: "Suntem într-un an greu”. Foto: MEDIAFAX 7 ian. • Național Creșterile salariale ale cadrelor didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget 7 ian. • Național Creșterile salariale ale cadrelor didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget
Petrom suplimentează cantitatea de gaze naturale furnizată în România 7 ian. • Național Petrom suplimentează cantitatea de gaze naturale furnizată în România Petrom suplimentează cantitatea de gaze naturale furnizată consumatorilor din România cu 1,3-1,5 milioane metri cubi de gaze zilnic, a anunțat, ieri, compania, într-un comunicat. Petrom, cel mai mare producător de… 7 ian. • Național Petrom suplimentează cantitatea de gaze naturale furnizată în România
Aproximativ 6.300 de cadre didactice pensionare lucrează în învățământ 7 ian. • Național Aproximativ 6.300 de cadre didactice pensionare lucrează în învățământ Aproximativ 6.300 de cadre didactice sunt afectate de dispozițiile ordonanței prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat, ministrul Educației încercând să îi păstreze în sistem,… 7 ian. • Național Aproximativ 6.300 de cadre didactice pensionare lucrează în învățământ
Ministerul Transporturilor a majorat tarifele aplicate de ARR 7 ian. • Național Ministerul Transporturilor a majorat tarifele aplicate de ARR Ministerul Transporturilor a majorat tarifele serviciilor prestate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), în medie cu 13%, iar transportatorii solicită anularea noilor taxe, în caz contrar amenințând cu proteste și acționarea instituției în instanță. Majorarea taxelor… 7 ian. • Național Ministerul Transporturilor a majorat tarifele aplicate de ARR
Senatorul Onofrei își împânzește colegiul cu cabinete parlamentare 7 ian. • Actualitate Senatorul Onofrei își împânzește colegiul cu cabinete parlamentare Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei vrea să reprezinte cât mai corect în Parlamentul României populația din colegiul în care a câștigat mandatul, în speță colegiul Suceava. În aceste sens… 7 ian. • Actualitate Senatorul Onofrei își împânzește colegiul cu cabinete parlamentare
Părinții bebelușilor trebuie să depună cereri pentru a primi indemnizații mai mari 7 ian. • Actualitate Părinții bebelușilor trebuie să depună cereri pentru a primi indemnizații mai mari Părinții care au copii mici și beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului trebuie să depună noi cereri pentru a primi indemnizații mai mari. Potrivit noilor prevederi ale legii prin care… 7 ian. • Actualitate Părinții bebelușilor trebuie să depună cereri pentru a primi indemnizații mai mari
PD-L Suceava își promovează trei oameni în administrația centrală 7 ian. • Actualitate PD-L Suceava își promovează trei oameni în administrația centrală Trei membri ai Organizației Județene Suceava a PD-L sunt susținuți de președintele Gheorghe Flutur pentru a ocupa funcții în structurile guvernamentale și de stat la nivel central. CV-urile lor au… 7 ian. • Actualitate PD-L Suceava își promovează trei oameni în administrația centrală
Posturi de subofițer, suspendate din cauza crizei financiare 7 ian. • Actualitate Posturi de subofițer, suspendate din cauza crizei financiare Cinci posturi de subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava, despre care conducerea unității a anunțat, la finele lui 2008, că vor fi scoase la concurs, au fost suspendate după apariția unei Ordonanțe de Urgență… 7 ian. • Actualitate Posturi de subofițer, suspendate din cauza crizei financiare
Unde nu dă Dumnezeu să se certe Mioara și Lenuța! 7 ian. • Colțul condeierului Unde nu dă Dumnezeu să se certe Mioara și Lenuța! Degeaba băncile dau disperat din coate, azvârlind bănetul pe zarvă în mass-media, că niciuna nu s-a făcut așa cunoscută precum cea în care, acum un an și ceva, o funcționară a binevoit să-și pozeze păsărica… 7 ian. • Colțul condeierului Unde nu dă Dumnezeu să se certe Mioara și Lenuța!
Declarațiile pentru taxa de salubrizare pot fi depuse și online 7 ian. • Actualitate Declarațiile pentru taxa de salubrizare pot fi depuse și online Pentru a veni în întâmpinarea sucevenilor care au de depus declarațiile de impunere pentru taxa de salubrizare și de a-i scuti de aglomerația care se formează în această perioadă, municipalitatea… 7 ian. • Actualitate Declarațiile pentru taxa de salubrizare pot fi depuse și online
Presiunea gazului rusesc amenință Suceava Nistor Tătar: „În cazul nefericit al sistării furnizării gazului metan ar avea de suferit aproape 90% din populația municipiului Rădăuți” 7 ian. • Actualitate Presiunea gazului rusesc amenință Suceava 7 ian. • Actualitate Presiunea gazului rusesc amenință Suceava
Cu ochii pe ei 7 ian. • Editorial Cu ochii pe ei Profesorii nu-și vor mai primi majorarea de 50%, votată de vechiul Parlament, blocată de fostul guvern, promisă cu mâna pe inimă de actualele partide guvernamentale. Va exista poate o creștere dar, în nici un caz de 50 de procente. Justificarea… 7 ian. • Editorial Cu ochii pe ei
Sfântul Ioan Botezătorul, protectorul spiritual al polițiștilor de pașapoarte 7 ian. • Actualitate Sfântul Ioan Botezătorul, protectorul spiritual al polițiștilor de pașapoarte În data de 7 ianuarie este prăznuit SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL, care este și protectorul spiritual al polițiștilor de pașapoarte. Iată câteva aspecte care au fost suportul obținerii de către toți… 7 ian. • Actualitate Sfântul Ioan Botezătorul, protectorul spiritual al polițiștilor de pașapoarte
Pogea: Sperăm ca bugetul pe 2009 să fie gata până la sfârșitul lunii ianuarie 7 ian. • Național Pogea: Sperăm ca bugetul pe 2009 să fie gata până la sfârșitul lunii ianuarie Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, a declarat, miercuri, la finalul întâlnirii cu sindicatele și patronatele, de la Ministerul Muncii, că speră ca bugetul pe 2009 să fie gata până la sfârșitul… 7 ian. • Național Pogea: Sperăm ca bugetul pe 2009 să fie gata până la sfârșitul lunii ianuarie
BNS: Reprezentanții guvernului vor să modifice OUG care interzice cumulul pensiei cu salariul 7 ian. • Național BNS: Reprezentanții guvernului vor să modifice OUG care interzice cumulul pensiei cu salariul Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii, că reprezentanții Guvernului au afirmat că vor să modifice… 7 ian. • Național BNS: Reprezentanții guvernului vor să modifice OUG care interzice cumulul pensiei cu salariul
Ministerul Muncii propune, în 2009, eliberarea a 10.000 de autorizații de muncă pentru străini 7 ian. • Național Ministerul Muncii propune, în 2009, eliberarea a 10.000 de autorizații de muncă pentru străini România va elibera autorizații de muncă pentru 10.000 de străini în anul 2009, dacă proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei… 7 ian. • Național Ministerul Muncii propune, în 2009, eliberarea a 10.000 de autorizații de muncă pentru străini
OJPC a înregistrat 26 de reclamații în perioada sărbătorilor 7 ian. • Actualitate OJPC a înregistrat 26 de reclamații în perioada sărbătorilor Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava a înregistrat în perioada sărbătorilor de iarnă un număr de 26 de reclamații care vizau activitatea prestatorilor de servicii, calitatea bunurilor nealimentare, precum și… 7 ian. • Actualitate OJPC a înregistrat 26 de reclamații în perioada sărbătorilor
Zeci de firme amendate pentru că nu au curățat gheața de pe trotuare Gheața de pe trotuare 7 ian. • Actualitate Zeci de firme amendate pentru că nu au curățat gheața de pe trotuare 7 ian. • Actualitate Zeci de firme amendate pentru că nu au curățat gheața de pe trotuare
Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc au discutat despre criza gazelor 7 ian. • Național Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc au discutat despre criza gazelor Președintele Traian Băsescu a discutat, miercuri, cu premierul Emil Boc despre criza gazelor, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Întâlnirea a avut loc la Palatul Cotroceni, imediat după întrevederea premierului… 7 ian. • Național Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc au discutat despre criza gazelor
Suplinitori necalificați, în locul profesorilor cu experiență 7 ian. • Actualitate Suplinitori necalificați, în locul profesorilor cu experiență Ordonanța de urgență aprobată de Guvern potrivit căreia profesorii pensionari nu vor mai primi salariu, ci vor beneficia de plata cu ora, lovește în cele aproximativ 100 de cadre didactice… 7 ian. • Actualitate Suplinitori necalificați, în locul profesorilor cu experiență
MAE: România se raliază poziției UE în criza gazelor, lucru transmis deja în contactele diplomatice 7 ian. • Național MAE: România se raliază poziției UE în criza gazelor, lucru transmis deja în contactele diplomatice MAE precizează, într-un comunicat remis, miercuri, MEDIAFAX, că poziția României în problema gazelor naturale – care este cea a UE – a fost comunicată în… 7 ian. • Național MAE: România se raliază poziției UE în criza gazelor, lucru transmis deja în contactele diplomatice
BNS: Am stabilit cu reprezentanții Guvernului ca 6 la sută din PIB să se ducă la Educație 7 ian. • Național BNS: Am stabilit cu reprezentanții Guvernului ca 6 la sută din PIB să se ducă la Educație Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, după întâlnirea de la Ministerul Muncii, că s-a stabilit ca 6% din PIB să fie alocați… 7 ian. • Național BNS: Am stabilit cu reprezentanții Guvernului ca 6 la sută din PIB să se ducă la Educație
Premierul Boc va discuta proiectul de buget pentru 2009 cu fiecare ministru în parte – surse 7 ian. • Național Premierul Boc va discuta proiectul de buget pentru 2009 cu fiecare ministru în parte – surse Premierul Emil Boc, ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, și ministrul Muncii, Marian Sârbu, au discutat, miercuri, la Guvern, despre proiectul de buget pe 2009 și măsurile… 7 ian. • Național Premierul Boc va discuta proiectul de buget pentru 2009 cu fiecare ministru în parte – surse
Să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu și pentru umanitate 7 ian. • Național Să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu și pentru umanitate Patriarhul Daniel a oficiat, ieri, în capitală, slujba de Bobotează și de sfințire a apei mari, ocazie cu care a adresat un mesaj celor peste o mie de credincioși adunați… 7 ian. • Național Să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu și pentru umanitate
Mii de suceveni au luat apă sfințită de la bisericile din Suceava Oamenii s-au călcat pe picioare pentru a să-și umple sticlele cu Agheasmă Mare 7 ian. • Actualitate Mii de suceveni au luat apă sfințită de la bisericile din Suceava 7 ian. • Actualitate Mii de suceveni au luat apă sfințită de la bisericile din Suceava
Măsurile anticriză, analizate de săptămâna viitoare într-un grup de lucru la Ministerul de Finanțe 7 ian. • Național Măsurile anticriză, analizate de săptămâna viitoare într-un grup de lucru la Ministerul de Finanțe Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, miercuri, la finalul discuțiilor cu sindicatele și patronatele, că s-a decis constituirea unui grup de lucru ce se va… 7 ian. • Național Măsurile anticriză, analizate de săptămâna viitoare într-un grup de lucru la Ministerul de Finanțe
Tom Cruise susține că s-a vindecat de dislexie cu ajutorul bisericii scientologice 7 ian. • Monden Tom Cruise susține că s-a vindecat de dislexie cu ajutorul bisericii scientologice Actorul american Tom Cruise susține că biserica scientologică, al cărei membru este, l-a ajutat să se vindece de dislexia de care a suferit în copilărie, boală cu care a fost… 7 ian. • Monden Tom Cruise susține că s-a vindecat de dislexie cu ajutorul bisericii scientologice
E.ON Gaz România cere consumatorilor industriali să raționalizeze consumul de gaze 7 ian. • Național E.ON Gaz România cere consumatorilor industriali să raționalizeze consumul de gaze E.ON Gaz România a cerut consumatorilor industriali să raționalizeze consumul de gaze și să treacă, dacă e posibil, la alți combustibili, avertizând că menținerea pe o perioadă mai mare a… 7 ian. • Național E.ON Gaz România cere consumatorilor industriali să raționalizeze consumul de gaze
Mariah Carey a câștigat un milion de dolari de Revelion 7 ian. • Monden Mariah Carey a câștigat un milion de dolari de Revelion Mariah Carey a început nou an în forță, după ce în noaptea de Revelion a primit fabuloasa sumă de un milion de dolari pentru a cânta patru melodii la o petrecere privată. Potrivit site-ului starpulse.com,… 7 ian. • Monden Mariah Carey a câștigat un milion de dolari de Revelion
Lars Ulrich, de la Metallica, vrea să se alăture trupei Deep Purple, pentru un turneu mondial 7 ian. • Monden Lars Ulrich, de la Metallica, vrea să se alăture trupei Deep Purple, pentru un turneu mondial Lars Ulrich, toboșarul trupei Metallica, dorește să plece într-un turneu mondial alături de membrii legendarei trupe Deep Purple, informează femalefirst.co.uk. Ulrich s-a oferit să cânte alături de David Coverdale, Glenn… 7 ian. • Monden Lars Ulrich, de la Metallica, vrea să se alăture trupei Deep Purple, pentru un turneu mondial
Christina Aguilera devine designer vestimentar 7 ian. • Monden Christina Aguilera devine designer vestimentar Christina Aguilera poartă negocieri cu un important lanț de magazine din Marea Britanie, care i-a propus cântăreței să creeze o colecție de haine, informează site-ul starpulse.com. Proprietarul magazinului TopShop, Philip Green dorește ca artista să… 7 ian. • Monden Christina Aguilera devine designer vestimentar
Credincioșii de stil vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul Centrul credinței de stil Vechi a rămas Mănăstirea Slătioara din județul Suceava 7 ian. • Religie Credincioșii de stil vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul 7 ian. • Religie Credincioșii de stil vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul
Astăzi este sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul 7 ian. • Religie Astăzi este sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul Ioan Botezătorul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului. Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem (lângă Ierusalim); este fiul Elisabetei… 7 ian. • Religie Astăzi este sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul
Vârstnicii se simt mai tineri 7 ian. • Fapt divers Vârstnicii se simt mai tineri Adulții mai în vârstă au tendința de a se simți, în medie, cu 13 ani mai tineri, acesta este rezultatul unui studiu efectuat de oamenii de știință germani. La experiment au participat 516 persoane, bărbați și femei, cu vârsta de… 7 ian. • Fapt divers Vârstnicii se simt mai tineri
Organizarea, secretul longevității 7 ian. • Sănătate Organizarea, secretul longevității Persoanele ambițioase, organizate și conștiincioase trăiesc mai mult decât persoanele impulsive, potrivit unui studiu recent, efectuat de specialiștii din cadrul Universității din California (SUA), informează telegraph.co.uk. Acest studiu susține că trăsăturile psihologice sunt la fel… 7 ian. • Sănătate Organizarea, secretul longevității
Gena responsabilă cu răspândirea cancerului în organism, identificată de cercetători 7 ian. • Sănătate Gena responsabilă cu răspândirea cancerului în organism, identificată de cercetători Specialiștii americani au identificat o genă care joacă un rol crucial în răspândirea cancerului în organism, celulele tumorale devenind datorită acesteia mai rezistente la chimioterapie,… 7 ian. • Sănătate Gena responsabilă cu răspândirea cancerului în organism, identificată de cercetători
Efortul intelectual îngrașă 7 ian. • Sănătate Efortul intelectual îngrașă Persoanele care gândesc prea mult au tendința de a mânca mai mult, prin urmare, am putea spune că gânditul îngrașă. Potrivit unui studiu efectuat de un grup de cercetători francezi, dacă faceți eforturi intelectuale intense, riscați să deveniți obezi. Experimentul… 7 ian. • Sănătate Efortul intelectual îngrașă