Arhiva lunii august 2006 (1580 articole)

Lucrările de reabilitare a rețelei de apă din Gura Humorului, întârziate de cearta dintre italieni și austrieci

Investiție de aproape 3 milioane de euro pentru dezvoltarea turismului montan la Gura Humorului

Peste 40 de școli din județ ar putea primi aviz sanitar de funcționare până pe 15 septembrie

Paziuc nu se teme de un nou concurs pentru ocuparea funcției de director al ASP

„Sunt materiale sanitare și medicamente în stocuri, dar acestea nu ajung la bolnavi”

Barbă: „Marșul spre guvernare al liderului PSD Mircea Geoană a început la o nuntă”

Primăria Suceava pregătește un “cadou” de 250 de milioane de lei către două biserici

Astăzi se împlinesc trei ani de când a lăcrimat pentru prima oară Icoana Maicii Domnului din Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, din curtea spitalului Suceava