Dorința de a face ceva pentru generațiile viitoare, pentru protejarea naturii, i-a determinat pe aproximativ 200 de voluntari din șase județe să înfrunte vremea rea de la finele săptămânii trecute – ploaie, frig și vânt tăios, dar și condițiile dificile din teren, pentru a replanta parțial o zonă forestieră distrusă de o furtună, pe masivul Rarău.
Voluntarii, care s-au mobilizat pe internet, prin intermediul site-urilor de socializare, au plantat 2.000 de puieți de molid, care le-au fost puși la dispoziție de Direcția Silvică Suceava.
Conform unuia dintre organizatori, Nicoleta Loghin, reprezentanta Asociației Ghizilor din Bucovina (Bucovina Guides), apelului lansat pe pagina de Facebook „Hai la înverzit” i-au răspuns oameni din Iași, Brașov, București, Pașcani, Botoșani, dar mai ales din Suceava, inclusiv localnici din zona Pojorâta, acolo unde s-a desfășurat acțiunea de plantare.
Cea de-a treia ediție a campania de împădurire „Hai la înverzit!”, desfășurată de voluntari într-o zonă forestieră defrișată de o furtună care a afectat 35 de hectare, a redat pădurii o jumătate de hectar, restul terenurilor afectate fiind refăcute de Ocolul Silvic Pojorâta, în ultimii doi ani.

![Campania „Hai la înverzit” a mobilizat ]n fiecare an o mulțime de voluntari Campania „Hai la înverzit” a mobilizat ]n fiecare an o mulțime de voluntari](https://vol.monitorulsv.ro/articole/2018/04/18/8766e26d-cfde-421c-87da-2ad06eb8ab20-crqvw0360h0240.jpg)



