20 de euro pe zi pentru un cosaș

Pentru proprietarii de fânețe din zona montană a județului Suceava, o vară în care recolta de fân este foarte bună nu mai este neapărat motiv de bucurie.
Generație după generație au învățat de la părinți că nu pot fi gospodari cu adevărat decât dacă acumulează fânețe care să îi ajute să crească animale multe.
Acum constată că vremurile s-au schimbat. Creșterea animalelor nu mai este o afacere pentru că laptele și carnea sunt plătite derizoriu, așa că gospodarii au redus din șeptel la minimul necesar pentru nevoile familiei.
Au rămas cu fânețele și un timp a fost avantajos pentru ei chiar și să vândă altora furajul recoltat de pe ele. Nici acesta nu mai este acum un aranjament profitabil, pentru că iarba a devenit foarte greu de adunat.
Mâna de lucru, scumpă și greu de găsit Cauza o reprezintă faptul că mulți dintre bărbații de prin satele județului, care ar fi fost destul de harnici, tineri și puternici pentru a mânui o coasă au emigrat, în căutarea unui loc de muncă prin Italia ori Spania, ca să aducă bani mai mulți acasă.
În consecință, fânețele sunt cosite acum mai mult de bătrâni și copilandri, ba chiar și de femei mai zdravene, după puterile lor fizice și financiare. Pun mâna pe coasă fără crâcnire chiar și cei mai domni localnici – popa, polițistul, primarul și profesorul din sat.
Puținii specialiști la coasă care au rămas în țară au, de regulă, slujbe de la care nu pot lipsi și propriile fânețe de îngrijit, așa că au devenit greu de “prins”, fie și pentru câte o zi. Chiar și atunci când se arată disponibili, pentru angajator nu e deloc ușor să suporte cheltuiala, pentru că tocmai criza de forță de muncă a făcut ca prețul muncii cosașilor să crească foarte mult.
La Câmpulung Moldovenesc, Vama, Pojorîta sau Sadova, de pildă, ca și în zona Dornelor, un singur cosaș costă minim 20 de euro pe zi. Un cosaș face efort fizic cca 9-10 ore pe zi și lucrează de cele mai multe ori în plin soare, în zile toride.
„În câțiva ani vom scoate țara la mezat” Localnicii oftează adesea pentru că socoteala de acasă nu se mai potrivește deloc cu ce e prin buzunare.
“Ca să pot cosi dealul am nevoie acum de cel puțin doi cosași, că ăștia de azi sunt mai leneși și mai nevolnici decât eram noi. Sau poate nu se grăbesc pentru că nu e pământul lor și îi plătim cu ziua. Flăcăii pe care i-am găsit au lucrat două zile cu mine alături, că iarba a fost mare și deasă, iar terenul l-au stricat porcii mistreți și e greu la coasă. Acum trebuie să le dau lor câte 140 de lei de fiecare, în afară că le-am dat în fiecare zi, după obicei, o mâncare bună la amiază, brânză și slănina de dimineață la pachet și jumătatea de vodcă zilnică regulamentară. Pe lângă ei trebuie să mai plătim și o femeie care a lucrat cu mine și cu baba la întors fânul și la adunat în clăi, măcar că ne e neam și ne lasă mai ieftin. Mai dau și la căruță bani să duc o parte din fân acasă…Una peste asta, numai pentru dealul ăsta dau vreo 600 de lei. Și mai am unul mai mare în sat la nevastă”, ne-a spus cu năduf un câmpulungean mai vârstnic.
Nu e singurul supărat și unii dintre oamenii de la munte au ajuns să își calce pe inimă și pe principii și să mai vândă din pământul pe care nu îl pot gospodări. Sau, mai grav în ochii vârstnicilor, fânul rămâne necosit veri la rând și, ca să scape de el ulterior, chiar dacă știu că încalcă legea, gospodarii îi dau foc. “Cred că tata se sucește în groapă de s-a plictisit. Pe vremuri nu se pomenea asta nici când erau comuniștii. Ia uitați în jur cât e de verde și bogată bucata asta de lume…Dar acum omul dă foc la averea părinților, vinde vitele din bătătură și toate ni se trag de la politică. Am pus nepricepuți în frunte, acum ne pleacă și copiii și în câțiva ani vom scoate țara la mezat. Avem vremurile pe care le-am meritat”…