În weekend

19 șoferi au rămas fără permise de conducere după două zile de controale în trafic

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, sâmbătă și duminică, o amplă acțiune de control, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, 19 șoferi fiind lăsați fără permise de conducere și fiind constatate șase infracțiuni. Pe timp de zi s-a acționat cu radarele, pentru combaterea vitezei, în timp ce în noaptea de sâmbătă spre duminică acțiunea a fost concentrată pe depistarea șoferilor băuți.
La capitolul infracțiuni, au fost depistați trei șoferi băuți, cu concentrații de peste 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, doi cu permisele suspendate și o faptă de contrabandă.
În privința celor 19 șoferi rămași fără permise de conducere, opt au fost sancționați pentru viteză excesivă, șase pentru depășiri neregulamentare și patru pentru alcoolemie sub 0,40 mg/l alcool în aerul expirat.
Polițiștii au aplicat 484 de amenzi, în valoare de peste 136.000 de lei.
La capitolul șoferi vitezomani, cea mai mare viteză a fost înregistrată pe DN 2, la Dărmănești, 119 kilometri la oră în localitate.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa