Evaluare

170 de elevi au absentat la prima probă a examenului de bacalaureat

Elevii care nu se prezintă la probele orale pot participa la probele scrise, însă nu pot promova examenul
Elevii care nu se prezintă la probele orale pot participa la probele scrise, însă nu pot promova examenul

În perioada 10-12 iunie, absolvenții claselor a XII-a au susținut proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, 5.674 de elevi suceveni înscriindu-se pentru prima testare din cadrul acestei sesiuni a bacalaureatului.
Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), 5.504 dintre aceștia s-au prezentat în fața comisiei pentru a susține prima probă.
„La proba A a bacalaureatului nu s-au înregistrat incidente sau evenimente deosebite”, a precizat Laura Hacman, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava.
În cursul zilei de ieri, nouă elevi ai Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă” Siret au susținut proba B a bacului, cea de evaluare a competențelor în limba maternă (ucraineană). Elevii care nu se prezintă la probele orale pot participa la probele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat.
Pentru proba la alegere, candidații s-au îndreptat spre geografie și biologie
5.983 de elevi s-au înscris pentru a susține proba scrisă a profilului și specializării, mare parte dintre aceștia alegând să fie examinați la geografie (2.315 elevi).
1.348 de candidați au ales biologia de clasele a IX-a și a X-a, 1.041 au ales biologia de clasele a XI-a și a XII-a, ceilalți candidați alegând fizică – 405, logică – 256, chimie – 278, informatică – 214, economie – 40, filosofie – 38, sociologie – 34 și psihologie – 14.

Recomandări

Continuă înscrierile la Școala Postliceală Sanitară. Nouă specializări căutate pe piața muncii, în oferta instituției

Editura „Învață cu Succes” oferă câte 300 de lei elevilor care obțin media 10 la examenele naționale