Hoți la tastatură

14 calculatoare furate din laboratorul de informatică al unei școli gimnaziale

Poliția a fost sesizată în cursul zilei de ieri despre faptul că din Școala Gimnazială Negostina, comuna Bălcăuți, au fost sustrase mai multe calculatoare. Fapta a fost reclamată de un profesor din cadrul unității de învățământ, care a declarat că ultima dată când a verificat laboratorul de informatică în care se aflau calculatoarele respective a fost pe 25 iunie.
Ieri dimineață a revenit la școală și a constatat că toate calculatoarele din respectivul laborator de informatică au fost furate. În total, ar fi vorba despre 14 calculatoare, în valoare de 12.000 de lei. Deși unitatea de învățământ era încuiată, hoții, au stabilit polițiștii la fața locului, au intrat în școală prin forțarea unui geam termopan. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea identității autorilor și recuperarea prejudiciului.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Wastewater-based Genomic Surveillance of Viral Pathogens for early prediction of public health risks (MetBio-WGSP)

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Orasul Milisauti, judetul Suceava