Sâmbătă noapte

1.300 de familii din zona de munte au rămas fără curent electric din cauza vântului

Vântul puternic înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică a avariat rețeaua electrică din zona de munte a județului, fiind afectate două comune, Poiana Stampei și Coșna, în care în jur de 1.300 de familii au rămas fără curent electric. Problemele au fost semnalate în jurul orei 2.30 din noapte, însă la acea oră mulți consumatori din cele două comune deja nu aveau curent electric.
Primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, a declarat că în localitate nu a fost curent electric în jur de 12 ore, de sâmbătă noapte și până ieri în jurul prânzului. El a precizat că din informațiile pe care le are au fost afectați toți consumatorii din Coșna.
Viceprimarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todașcă, a precizat că și această localitate a rămas în întregime fără curent electric, situația remediindu-se începând de duminică dimineață, la ora 9.00. El a mai precizat că excepție făcea satul Prăleni, locuitorii neavând curent electric nici duminică după-amiază.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților