12 membri ai unei familii din Iași, implicați în uciderea tânărului care a fost legat de gard și bătut



Un număr de 12 persoane, membri ai aceleiași familii, ar fi implicate în uciderea tânărului de 20 de ani din județul Iași care a fost legat de un gard și bătut, anchetatorii urmând a stabili cu exactitate, în urma audierilor, care dintre aceste persoane a comis crima, informează Mediafax.Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Carmina Pascal, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că 12 persoane, membri ai aceleiași familii, ar fi implicate în uciderea tânărului din localitate, dar deocamdată nu se știe cu exactitate care dintre aceste persoane ar fi comis efectiv crima.Potrivit Carminei Pascal, între familia tânărului și membrii unei alte familii a izbucnit, joi seară, un conflict verbal, iar la un moment dat victima a încercat să fugă, întrucât scandalul începuse să degenereze.”Tânărul a luat-o la fugă, iar după el s-au dus 12 persoane. Victima a fost ajunsă de agresori într-o zonă unde sunt puține case. Acolo s-a petrecut întreg incidentul. Încercăm să stabilim exact cine sunt făptașii, dar ancheta este îngreunată, întrucât agresorii se acoperă între ei și nu cooperează. Niciunul dintre ei nu își recunoaște vinovăția”, a afirmat prim-procurorul Carmina Pascal.



Recomandări

Judecat pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă, la trei ani după ce a intrat violent cu un Mercedes într-un autotren defect

Tânărul care a înjunghiat un om în parcarea Hotelului Bucovina a mers întâi la Tribunal cu intenția de a ucide un judecător

Tânărul care a înjunghiat un om în parcarea Hotelului Bucovina a mers întâi la Tribunal cu intenția de a ucide un judecător
Tânărul care a înjunghiat un om în parcarea Hotelului Bucovina a mers întâi la Tribunal cu intenția de a ucide un judecător