Interviu

Elena Udrea: „România are nevoie de un președinte puternic, implicat și capabil să miște țara înainte”



Elena Udrea: „Promisiunea mea pentru români o reprezintă locurile de muncă”
Elena Udrea: „Promisiunea mea pentru români o reprezintă locurile de muncă”

Doamna Udrea, de ce ar trebui să voteze românii cu dumneavoastră la președinție?
Pentru că România urmează să intre într-o nouă etapă, în care avem mult de construit pentru a ajunge la nivelul unei țări europene dezvoltate. Pentru această etapă, avem nevoie de un președinte puternic, implicat și capabil să miște lucrurile înainte. Eu am demonstrat că sunt puternică. M-am luptat zece ani pentru lucrurile în care am crezut, indiferent cât de mulți au fost adversarii. Nu am cedat și nu am făcut compromisuri pentru a-mi fi mie mai bine, chiar dacă, femeie fiind, mi-a fost mult mai greu. Am rămas loială convingerilor și echipei mele, chiar dacă foarte puțini în jur au făcut la fel.
După 25 de ani de la Revoluție, în sfârșit sistemul securisto-comunist, care s-a perpetuat după 1989 și a căpușat țara, a fost învins. Acum, putem construi România frumoasă, țara pe care ne-o dorim cu toții și în care ne este drag să trăim.
Ce înseamnă România frumoasă în viziunea dumneavoastră?
România frumoasă este țara în care tinerii au locuri de muncă, bani să-și cumpere o casă și își pot întemeia o familie. Pensionarii au venituri decente, nu-și fac griji că nu-și pot plăti întreținerea și medicamentele din pensie.
România frumoasă este țara în care copiii au parte de educație de bună calitate, cu profesori plătiți corect, iar diplomele nu sunt doar hârtii fără importanță, ci le asigură găsirea unui loc de muncă.
Mediul de afaceri este ajutat prin politici fiscale să se dezvolte, să facă profit și să genereze locuri de muncă. Fermierii și agricultorii sunt sprijiniți să producă și să poată vinde roadele muncii lor. Sănătatea înseamnă servicii de calitate, spitalele sunt bine dotate, iar pacienții nu își pun problema că nu au medicamente.
Nu în ultimul rând, femeile au șanse egale cu bărbații. Sunt plătite la fel pentru munca prestată, iar succesul lor depinde doar de abilitățile proprii, nu de bunăvoința bărbaților.
România frumoasă este promisiunea pe care eu o fac românilor.
Cum veți construi România frumoasă?
Pornind de la ce avem acum și adăugând multă energie, curaj, bună-credință și competență. Traian Băsescu a construit în ultimii zece ani un fundament solid pentru o casă frumoasă. A îngenuncheat sistemul securisto-comunist, a garantat independența justiției, a construit statul de drept, a trecut țara prin cea mai gravă criză economică a ultimilor 80 de ani și a orientat România către Vest: SUA, NATO și Uniunea Europeană. Toate aceste lucruri sunt câștiguri majore ale ultimului deceniu și ele trebuie păstrate, iar eu, dintre toți candidații, sunt singura garanție că aceste principii și valori vor rămâne neatinse. Îi voi aduce lângă mine pe toți cei care vor și pot să pună umărul pentru țară, indiferent de culoarea lor politică.
Udrea: „Promisiunea mea pentru români o reprezintă locurile de muncă”
Care sunt obiectivele viziunii dumneavoastră economice și sociale?
Promisiunea mea pentru români o reprezintă locurile de muncă. Acestea pot fi realizate prin reindustrializarea României și dezvoltarea agriculturii: două motoare economice care pot garanta prosperitate. Dar și prin absorbția fondurilor europene și susținerea investițiilor guvernamentale. De asemenea, mă voi lupta pentru servicii sociale de calitate: educație și sănătate. Vreau ca profesorii și cadrele medicale să fie plătiți corespunzător și să fie motivați să rămână aici. O populație sănătoasă și educată va aduce progresul întregii societăți. Îmi doresc un mediu de afaceri care să se poată dezvolta, să aibă profit și să genereze locuri de muncă în România. Pentru asta, este nevoie de un cadru fiscal-bugetar predictibil și de mai multă seriozitate în implementarea unor politici publice.
Cum veți realiza toate acestea, având în vedere că președintele nu are foarte multe atribuții pe domeniile invocate de dumneavoastră?
Voi fi un președinte puternic și implicat și voi schimba acest Guvern cu unul capabil să facă reformele de care țara are nevoie. Eu, spre deosebire de Iohannis și Macovei, nu iau în calcul o colaborare cu Victor Ponta, un prim-ministru care a demonstrat incompetență și iresponsabilitate în cei doi ani de guvernare. Nu am nimic cu Ponta. Ne cunoaștem de mai bine de 15 ani, dar pălăria pe care o poartă este prea mare pentru el. Cred că nu ne putem permite să mai pierdem doi ani cu un Guvern care face doar rău României.
„Am adus 170 de milioane de euro în județul Suceava”
Ce avantaje aveți față de Ponta? Dar față de Iohannis?
Eu nu atârn de sfori și nici nu pretind că sunt altceva decât sunt în realitate. Eu nu sunt dependentă de baronii locali sau de mogulii de presă, așa cum este Ponta, și nici nu sunt dispusă să fac toate compromisurile pe care le-a făcut Iohannis de-a lungul timpului, de la a fi în 2009 premierul propus de Dan Voiculescu la GRIVCO, până la lovitura de stat pentru suspendarea președintelui din 2012 alături de USL sau lupta împotriva ANI.
În plus, cred că România are nevoie în fruntea sa de un lider care să fi lăsat ceva în urma sa pentru oameni. Eu sunt un astfel de politician, sunt un om al faptelor. Am avut la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului peste 6.000 de proiecte care au generat peste 100.000 de locuri de muncă. Am modernizat, dotat și reabilitat 57 de spitale care deservesc 2,8 milioane de români. Am racordat la apă și canal 350 de localități în care trăiesc 1,1 milioane de oameni. Am reabilitat 6.500 de kilometri de drumuri județene, am modernizat 200 de școli, am construit 3.500 de locuințe pentru tineri și 1.800 de locuințe sociale. Am construit 116 km de pârtii de schi. Pe scurt: am arătat că se poate.
Vorbiți de investiții. De ce v-ar vota locuitorii județului Suceava?
Am adus 170 de milioane de euro în județul Suceava. Cu acești bani, am reabilitat 132 de km de drumuri județene și de interes local, am creat peste 600 de noi locuri de muncă doar prin finanțările de care au beneficiat circa 35 de microîntreprinderi din județ, am restaurat cinci obiective de patrimoniu și am construit 86 de locuințe pentru tineri. În mod special, vreau să mă refer la lucrările de restaurare a obiectivelor de patrimoniu, prin care ne-am dorit să promovăm turismul românesc. Știu că în noiembrie va fi finalizată reabilitarea Cetății de Scaun, un monument emblematic atât pentru Suceava, cât și pentru România. Valoarea totală a proiectului este de peste 52 de milioane de lei. De asemenea, am reabilitat și conservat mănăstirile din Bucovina: Moldovița, Vatra Moldoviței, Sucevița, Dragomirna. În capitala județului, în Suceava, oamenii se bucură astăzi de o esplanadă nouă, modernă, cu străzi pietonale complet reabilitate și locuri de parcare subterană. De asemena, Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” a devenit unul dintre cele mai moderne din țară datorită investițiilor care s-au făcut aici. Sunt foarte bucuroasă că am putut să le schimb în bine viața oamenilor din județul dumneavoastră. Vreau să continuăm împreună să construim România frumoasă!



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL  prin achiziția de active corporale și necorporale
Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale