Mircea Radu IACOBAN

Pentru mulţi, recentul referendum organizat de găgăuzii din Basarabia a părut surprinzător, deşi se mai cunoştea o tentativă similară încă din 1906, când „Republica Autonomă Comrat” a avut o existenţă de… cinci zile. Revendicarea a fost insistent reiterată ori de câte ori cei 160.700 de găgăuzi au avut prilejul, chiar şi la referendumul din 1989, când au votat împotriva independenţei Republicii Moldova şi pentru rămânerea în URSS (de notat că, în 1918, deputaţii găgăuzi n-au votat unirea Basarabiei cu România şi, în perioada interbelică, i-au susţinut fără rezerve pe legionari).

Gagauz Yeri a fost şi a rămas un avanpost rus, iar pretenţiile la independenţă – deşi Snegur i-a acordat statutul de „teritoriu naţional autonom” – sunt pe cât de ridicole, pe atât de consistent susţinute de Moscova, care le utilizează ca instrument de presiune la adresa intenţiilor pro-europene ale Chişinăului. Găgăuzii, turci creştinaţi, s-au stabilit în sudul Basarabiei între anii 1750-1846. Unii îi consideră bulgari turcizaţi, alţii, strămoşi îndepărtaţi ai turcilor de azi. Statul turc îi susţine cu orice prilej, inclusiv financiar.

Am urmărit la faţa locului una dintre vizitele lui Demirel (de zece ori prim-ministru şi al nouălea preşedinte al Turciei) la Chişinău. Erau chiar zilele în care se punea la cale mătrăşirea imnului „Deşteaptă-te, române!". Fapt unic în analele diplomaţiei: la aeroport, dl Demirel a fost întâmpinat, atunci, cu „Deşteaptă-te, române!" şi condus cu... „Limba noastră"!

Preocuparea Turciei pentru găgăuzii din Basarabia este exemplară; deşi practică o altă religie (cea ortodoxă) sunt consideraţi de naţionalitate turcă şi trataţi în consecinţă de ţara-mamă. De fiecare dată, preşedintele Demirel n-a venit cu mâna goală. La prima vizită, a anunţat acordarea unui credit de 35 milioane dolari destinat dezvoltării sudului Republicii Moldova. Iar dl Demirel n-a oferit numai împrumuturi (a anunţat şi alte credite), ci şi bani cash. La Comrat, preşedintele Turciei a donat 200.000 $ pentru reparaţii capitale la o casă de copii. Vizitând Universitatea din Comrat, i-a înmânat rectorului un cec de 100.000 $. Tot acolo s-a inaugurat o Bibliotecă (reparaţiile le-a plătit statul turc) şi au fost donate nu mai puţin de 20.000 de volume (încă o paranteză: de fapt, confraţii de breaslă găgăuzi scriu în limba rusă…). Cel mai important sprijin oferit de Ankara fraţilor găgăuzi s-a materializat prin repartizarea a 15 milioane $ destinaţi aprovizionării cu apă potabilă a trei oraşe şi şapte sate din sud. (Cum, poate, se ştie, dl Demirel este hidrotehnician; în timpul celor şapte mandate deţinute ca şef al guvernului, a contribuit la realizarea, pe teritoriul Turciei, a mai multor baraje şi amenajări hidrotehnice.) La temelia viitorului mare stăvilar de la Comrat, preşedintele Turciei şi cel al Republicii. Moldova au turnat, simbolic, primele lopeţi de mortar. Întru respectarea întocmai a tradiţiei (turce), au fost înjunghiaţi şi trei berbeci. Sacrificiul bietelor animale să fie primit, dar se pare că trebuiesc luate în calcul şi alte... sacrificii: localităţile cu populaţie moldovenească din zonă au fost excluse din schema aprovizionării cu apă: conductele se îndreaptă numai către satele găgăuze din zonă. Turcul plăteşte pentru cine vrea şi nu poţi să-i pretinzi servicii daca nu eşti cât de cât găgăuz... Barajele şi restul amenajărilor urmau a fi construite de două firme turceşti, fără licitaţie internaţională şi excluzându-se mâna de lucru moldovenească. Calul de dar nu se caută la dinţi! Oricum, sprijinul Turciei pentru găgăuzii din Basarabia este consistent, continuu şi generos – motiv pentru care atât forurile din Găgăuzia (în frunte cu başcanul de atunci, Tabunşcic), cât şi populaţia locală, s-au înghesuit să-i sărute mâna preşedintelui de la Ankara. Ori, mai ştii, ăsta o fi obiceiul, moştenit încă din vremea otomanilor!

Să mai consemnăm şi faptul că, în zilele vizitei, gazeta locală „Gagauz Sesi" a publicat pagini speciale dedicate lui Eminescu. Convieţuire, deci, la standarde europene! Nu de mult, Turcia a inaugurat un Centru Cultural şi încă o Bibliotecă la Comrat, semn că găgăuzii nu-s uitaţi şi pot conta pe sprijinul naţiei-mamă.

Cum se vede, Chişinăul este serios presat şi de Moscova, şi de Ankara, deşi oficial nimeni nu recunoaşte vreo implicare. Referendumul a fost declarat ilegal de justiţia moldovenească, fiind considerat „un exerciţiu fără consecinţe juridice şi politice”, dar a izbutit să mai tulbure atmosfera din zonă, şi aşa încărcată şi neprielnică dialogului.

Se zice că ţiganii sunt mai numeroşi în Basarabia decât găgăuzii. Grupaţi fiind în jurul Sorocăi, nu cumva ne putem aştepta şi la un referendum pentru independenţa rommilor (scriu cu doi de m, deşi în toată presa românească s-a cuibărit, stingher, unul singur…)? Ca să-i rămână Chişinăului, cum spunea Snegur, „trei sate şi-o stână”…