FOTBAL CLUB CETATEA

Zece juniori sub comanda lui Pană

În așteptarea celor șase jucători de la CS Otopeni, Cetatea s-a antrenat ieri pe terenul sintetic de la Universitate. Sub comanda antrenorilor Pană, Cristescu și Lup se pregătesc în aceste zile și un număr record de juniori. „Testăm zece tineri jucători, urmând ca în funcție de randament, să luăm în cantonamentul montan cinci sau șase dintre ei. Trebuie să acordăm o atenție specială acestui aspect, cu atât mai mult cu cât la nivelul Ligii a III-a suntem obligați să jucăm cu doi juniori în teren”, a declarat antrenorul principal Marian Pană. De la pregătirile echipei lipsesc în continuare fotbaliștii Florin Apetri și Paul Bosancu.

Recomandări

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Nou-promovata în Liga a II-a Cetatea Suceava a început luni pregătirile pentru sezonul viitor, care va începe pe data de 1 august