Poșta Română va intra, în următoarele luni, într-un proces de restructurare care va implica desființarea a 7 sucursale, 146 de posturi de conducere și 454 subunități, proces care va genera economii anuale de până la 50 milioane de lei, a declarat vineri ministrul de resort Valerian Vreme.
„La Poșta Română va avea loc una dintre cele mai mari restructurări din istoria operatorului, atât din punct de vedere funcțional, cât și structural. În baza unei analize care a avut loc în ultimele șase luni, restructurarea urmărește dezvoltarea unei forțe de vânzări foarte puternice în cadrul operatorului”, a afirmat, vineri, într-o conferință, ministrul Comunicațiilor.
Potrivit acestuia, reducerea numărului de sucursale de la 11 la 4 va reduce birocrația și va aduce economii 110.000 lei/lună.
„Pentru luarea unei decizii, au fost situații când un document a fost semnat de 27 de persoane. Nu poți să fi eficient într-o astfel de structură. Ca efect al restructurării, deciziile se vor lua într-un singur loc, procedurile vor fi mai simple și vom elimina verigile slabe care generează costuri”, a spus Vreme.
O altă componentă a restructurării va implica desființarea și închiderea unui număr de 402 de subunități poștale, 47 de oficii poștale rurale mecanizate și 5 colective poștă rurală mecanizată.
„Simulările pe care le-am realizat arată că Poșta Română va obține economii anuale de până la 50 milioane de lei. Aceste restructurări nu vor afecta veniturile Poștei, pentru că structura de bază a operatorului nu va fi afectată. Trebuie să pregătim Poșta Română pentru 1 ianuarie 2013, când piața serviciilor poștale va fi liberalizată. Va fi un moment al adevărului pentru operatorul național”, a spus ministrul Comunicațiilor.
Compania Națională Poșta Română (CNPR) este cel mai mare operator de profil și dispune de o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale, din care 1.200 sunt informatizate, iar mai mult de 580 dintre acestea sunt incluse într-o rețea virtuală privată (VPN).
Operatorul are circa 34.200 de salariați, din care peste 11.000 sunt factori poștali.
Actuala structură a operatorului include 11 sucursale, respectiv Servicii Integrate, Servicii Financiare, Fabrica de Timbre, Muzeul Național Filatelic, Poșta Rapidă, Transport, IT&C, Imobiliară, Rețea Poștală, Servicii Poștale și Centrul de Perfecționare.
După aprobarea proiectului de act normativ prin care se va modifica Strategia de restructurare și modernizare a operatorului, CNPR va avea doar patru sucursale, și anume Servicii Integrate, Servicii Financiare, Fabrica de Timbre și Muzeul Național Filatelic.
„După aprobarea proiectului de act normativ, pe care sper că îl voi prezenta în Guvern săptămâna viitoare, restructurarea va intra în linie dreaptă și în următoarele luni se va încheia”, a spus Vreme.
El a adăugat că modificarea Strategia de restructurare și modernizare a operatorului prevede și înființarea unui broker în asigurări – Asigurări Poșta Română și a unei bănci – Banca Poșta Română, care va fi una de operațiuni.
„În Europa, operatorii poștali naționali desfășoară activități de brokeraj și servicii bancare. Personalul Poștei Române are capacitatea să desfășoare activități de brokeraj. În privința băncii, reprezentanții Băncii Naționale au apreciat pozitiv inițiativa, într-un cadru informal. Estimez că societatea de brokeraj în asigurări va deveni funcțională în 2-3 luni, iar banca în 12 luni”, a afirmat Vreme.
Proiectul de act normativ prevede ca operatorul poștal să fie acționar unic la cele două entități. Potrivit legislației, Banca Națională a României solicită la înființarea unei instituții de credit un capital social minim de 37 milioane de lei. În cazul brokerilor, capitalul minim solicitat este de 25.000 de lei.
Ministrul a mai spus că Poșta Română va apela la consultanți acolo unde nu are expertiza necesară punerii în practică a procesului de înfințare a Băncii Poșta Română.
CNPR a anunțat, la începutul lunii mai, că va începe, până la 30 iunie, un proiect pilot de intermediere în domeniul asigurărilor, activitate din care estimează că va obține până la sfârșitul anului venituri de circa șase milioane de lei.