Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, că USL lucrează la moțiunea de cenzură privind UMF Târgu Mureș, fiind posibil ca anunțul depunerii acesteia să coincidă cu organizarea congresului USL.
„Lucrăm la această moțiune de cenzură și nu am stabilit încă data, suntem însă acum extrem de preocupați de a încheia procedurile privind alegerile locale și de a le încununa cu un mare eveniment la București, care să prezinte opiniei publice varianta noastră. Este foarte posibil ca aceste două inițiative politice, cea de consolidare a alianței și cea de depunere a moțiunii de cenzură, să coincidă”, a declarat Vosganian, într-o conferință de presă la sediul PNL.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul ședinței BPN al partidului, că, dacă Guvernul va adopta HG pentru înființarea unei facultăți în limba maghiară la UMF Târgu Mureș, el este în favoarea depunerii unei moțiuni de cenzură de către USL.
„Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți. Trebuie să fim foarte atenți că mâine Guvernul trebuie să decidă. Dacă va decide prin HG înființarea unei facultăți cu criteriu segregaționist în limba maghiară (la UMF Târgu Mureș – n.r.), discutăm azi și sunt în favoarea ideii de moțiune de cenzură. Dar mâine vom ști exact”, a spus Ponta.
Conform unui proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică timp de zece zile, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie și Asistență medicală generală, pentru 325 de studenți, și în engleză la Medicină, pentru 50 de studenți.