Fostul director al SRI Virgil Măgureanu a ajuns, miercuri dimineață, la Parchetul instanței supreme, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din iunie 1990, informează Mediafax. La ieșirea de la PICCJ, Măgureanu a declarat că este bine că s-au reluat cercetările în dosarul Mineriadei și că va da declarații despre cele întâmplate, „cu răspunderea fiecăruia”, iar întrebat dacă este acuzat de infracțiuni contra umanității, a spus: „Este o întrebare neroadă”.Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI) Virgil Măgureanu a spus, la ieșirea de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a stat aproape două ore, nu este atribuția lui să reconstituie adevărul în cazul mineriadei din 13-15 iunie 1990, dar poate să contribuie și să dea declarații care să ajute la reconstituirea faptelor.”Este benefic că s-au reluat cercetările. Este singura declarație pe care o pot face cu acest prilej. Nu este doar atribuția mea să reconstitui adevărul, să contribui la asta, pot să fac. Vom da declarații în legătură cu toate câte s-au întâmplat, cu răspunderile fiecăruia, după încheierea tuturor cercetărilor. Nu putem substitui nici instanța și nici factorii care sunt obligați să reconstituie faptele”, a declarat Măgureanu.

