Videanu anunță că l-a dat în judecată pe Ponta, urmare a limbajului „plin de injurii și calomnii”



Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a anunțat, marți, că l-a acționat în judecată pe președintele PSD, „urmare a faptului că Victor Ponta continuă să mențină, în spațiul public, un limbaj suburban, plin de injurii și calomnii”.
„Urmare a faptului că Victor Ponta continuă să mențină, în spațiul public, un limbaj suburban, plin de injurii și calomnii care degradează constant atât discursul politic cât, mai ales, percepția cetățenilor asupra nivelului de educație al clasei politice, anunț că l-am acționat în judecată pe actualul lider al PSD”, menționează Videanu, potrivit unui comunicat transmis marți de PDL.
Adriean Videanu adaugă că îl așteaptă pe Victor Ponta să probeze, în instanță, acuzațiile pe care acesta le-a făcut „repetat” la adresa sa, ca efect al analizei prezentate de el pe Programul economic al USL.
„Remarc faptul că, în lipsa suspectă a dezbaterii economice care ar fi fost normal să decurgă din analiza prezentată de mine pe Programul USL, Victor Ponta a pus semn de egalitate între argumente și calomnie”, mai susține el.
Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că democrat-liberalul Adriean Videanu este „un infractor”, întrucât prin „hoțiile” sale a lăsat 25.000 de familii fără slujbe în Gorj.
Ponta a făcut aceste afirmații după ce răspunsese vizibil iritat la mai multe întrebări ale jurnaliștilor referitoare la comentariile lui Videanu la programul economic al USL.
„Eu nu pot să comentez declarațiile unui infractor ca domnul Videanu, când mă gândesc că la mine acasă, în Gorj, 25.000 de familii și-au pierdut locurile de muncă prin hoțiile făcute de domnul Videanu, care i-a plătit campania lui Băsescu. Acum Băsescu s-a trezit că sunt probleme cu numirile politice la societățile de stat, dar din aceleași societăți i s-au plătit banii de campanie electorală și toți directorii de la Rovinari, Turceni, Compania Națională a Huilei sunt numiți politic de Videanu și sunt toți membri de frunte ai PDL. Așa că dați-mi voie să am o reacție virulentă în fața afirmațiilor acestui infractor”, a declarat Ponta.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că viziunea economică a USL este „superficială și insuficient fundamentată”, arătând că PDL lucrează la o nouă viziune de dezvoltare economică a României, bazată pe principiul creșterii competitivității.